„Iubitu’ lu’ mama”. Cu cine a fost fotografiată Lidia Buble, după ce ieri s-a spus că s-a despărțit de Răzvan Simion

"Iubitu' lu' mama". Cu cine a fost fotografiată Lidia Buble, după ce ieri s-a spus că s-a despărțit de Răzvan Simion
"Iubitu' lu' mama". Cu cine a fost fotografiată Lidia Buble

Informația conform căreia Lidia Buble și Răzvan Simion sunt în pragul despărțirii a dat apă la moară tuturor interpretărilor. Fanii celor doi așteaptă să afle momentul în care Lidia și Răzvan vor ajunge în fața ofițerului de Stare Civilă, numai că – până atunci – suspansul se menține.

Tatăl Lidiei – pastor penticostal – i-a pus câteva condiții lui Răzvan Simion, iar de aici și până la a specula că acesta nu va putea să le îndeplinească nu a mai fost decât un pas. Totuși, Lidia a dorit să le facă o surpriză fanilor de pe pagina sa de Instagram, așa că a postat o fotografie în care nu apare alături de Răzvan Simion, însă este acompaniată de… ”Bubli”.

”Uitaţi-vă pe cine am luat eu în oraş, iubitul lu’ mama, frumuşelul lu’ mama! El s-a asortat cu mama lui, şi-a luat haină lucioasă. De ce eşti obraznic când te aduc la restaurant? De ce eşti obraznic, Bubli, trebuie să fii cuminte. Te ascunzi acolo în geantă? Ce ai găsit acolo, ai găsit ciocolată? Bubli, nu-i voie! Să nu o mănânci pe toată!. Hai la mama, să le arătăm oamenilor cum ne-am coafat şi cât de superbi ne-am făcut amândoi”, a trasmis Lidia Buble pe pagina sa de Instagram.

Lidia Buble și „Iubitu’ lu’ mama”

Lidia Buble: ”Și ne-au zis să-i scutim de tot stresul”

Lidia Buble a mărturisit că Răzvan nici nu are ce să caute la ea acasă până nu îi va cere mâna.

”Nu este că nu vrea să-l cunoască pe tata. Noi avem o regulă în familie: nu avem voie să mergem să ne prezentăm iubitul sau iubita până nu avem de gând să facem pasul cel mare, adică nunta. Cum noi nu avem de gând să facem treaba asta… o să mai dureze puțin. Îți dai seama că la 11 copii, dacă fiecare ne-am fi dus toți iubiții și toate iubitele, părinții mei se lipesc foarte repede de orice persoană. Și ne-au zis să-i scutim de tot stresul acesta și nebunia asta, să-l aducem pe cel cu care aveți de gând să întemeiați o familie. Până nu are de gând să-mi ceară mâna nu are ce căuta la mine acasă”, a declarat Lidia pentru VIVA!.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!