Acasă » Știri » Codul Penal se modifică: ce pedepse vor primi, de acum, violatorii și traficanții

Codul Penal se modifică: ce pedepse vor primi, de acum, violatorii și traficanții

De: Cristian Blanuta 02/03/2020 | 17:19
Codul Penal se modifică: ce pedepse vor primi, de acum, violatorii și traficanții

Propunerea legislativă de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, depusă în Parlament la inițiativa deputatului independent Oana Bîzgan, a primit, luni, votul senatorilor, în Comisia Juridică. Sunt prevăzute și situațiile în care agresorul conviețuiește cu victima, anunță stiripesurse.ro.

Inițiativa legislativă a deputatului independent Oana Bîzgan prevede modificări ale pedepselor atunci când e vorba de abuzuri sexuale împotriva copiilor, inclusiv înăsprirea pedepselor, astfel încât să nu mai poată fi impusă suspendarea ori amânarea executării.

În urma amendamentelor dezbătute și asumate de către Comisie, inițiativa modifică și alte infracțiuni, precum traficul de persoane, coruperea sexuală sau pornografia infantilă.

„Am lucrat extrem de bine alături de colegii din Comisia Juridică și Ministerul Justiției, astfel încât să facem toate modificările necesare și să ne asigurăm că protejăm victimele, nu agresorii. Inițiativa a pornit de la dorința de a nu mai permite pedepse cu suspendare pentru abuzatorii sexuali – în special vorbim despre act sexual cu minor sau chiar viol. Legea spune că un minor cu vârsta de până la 14 ani nu răspunde penal pentru faptele sale. Dar dacă vorbim despre victime cu aceeași vârstă, avem cazuri incredibile în care victimele au fost considerate vinovate pentru abuzul suferit, deși vorbim despre abuzatori care au de 3 sau de 4 ori vârsta victimei. Cred că votul din această Comisie reprezintă primul pas spre a spune vehement că nu tolerăm abuzurile sexuale și că legea este aici ca să deservescă victima”, a declarat inițiatoarea proiectului, deputatul independent Oana Bîzgan, conform Mediafax.

În România, conform datelor înregistrate de Consiliul Suprem al Magistraturii, în ultimii 9 ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol și 2.927 de cazuri de act sexual cu minor.

În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătorilor, doar 42,17% cazuri au sfârșit prin condamnări definitive, conform datelor furnizate de Ministerul Justiției. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare și doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenție, situație pe care Bîzgan a expus-o pe site-ul propriu.

Dintre persoanele condamnate la executare în detenție, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani.

„Observăm că infracțiunile sexuale săvârșite împotriva minorilor sunt în creștere, fenomen care ne îngrijorează cât se poate de tare, și în aceste condiții am încercat să identificăm dacă principala cauză vine din practica instanțelor de judecată și din blândețea unor sancțiuni, respectiv a unor pedepse privative de libertate, date cu suspendare, și fără măsuri preventive restrictive în privința libertății a persoanei în cauză sau vine din regimul sancționator stabilit de legiuitor. Am ajuns la concluzia că este nevoie de o înăsprire la nivelul regimului sancționator și eliminarea posibilității unor pedepse cu suspendare, dând prioritate interesului superior al minorilor. Din punctul meu de vedere, concluzia de astăzi (luni – n.r.) este cea corectă și cred că se va concretiza și la Camera Deputaților. Este și o Directivă Europeană care trebuie transpusă, dar trebuie să găsim și soluții adaptate la realitatea românească”, a declarat Șerban Nicolae, senator PSD și președinte al Comisiei Juridice de la Senat.

„Principalele modificări aduse de inițiativa legislativă fac referire la creșterea pedepselor pentru aceste infracțiuni, la creșterea pragurilor de vârstă pentru victime sau completarea circumstanțelor agravante. Astfel, în cazurile de viol, persoanele condamnate pot primi pedepse de la 5 la 10 ani (3-10 ani conform legislației în vigoare), de la 7 la 12 ani dacă victima este un minor (3-12 ani conform legislației în vigoare), de la 7 la 15 ani dacă victima este un minor și sunt circumstanțe agravante, și de la 9 la 18 ani (7-18 conform legislației în vigoare) în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei. În cazurile de act sexual cu minori, pedepsele sunt mărite, astfel încât infractorii să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, în special când agresorii sunt majori sau când fapta a fost comisă în circumstanțe agravante”, se arată într-un comunicat al Comisiei.

De asemenea, Codul Penal va suferi o serie de modificări, astfel încât circumstanțele agravante să conțină și situațiile în care agresorul conviețuiește cu victima, nu doar cele în care este parte din familie. Astfel, în cazurile în care un minor este abuzat de către concubinul mamei, pedeapsa este ridicată. Mai mult decât atât, se va considera faptă agravantă și în situația în care viața victimei a fost pusă în pericol, nu doar în cazurile de vătămare corporală, se mai arată în document.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din București
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi această femeie superbă. Nimeni n-o crede
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Deea Maxer le dă de înțeles fanilor că povestea de dragoste cu Robert Drilea s-a încheiat. Mesajul postat de brunetă pe rețelele sociale
Deea Maxer le dă de înțeles fanilor că povestea de dragoste cu Robert Drilea s-a...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în al nouălea cer după achiziție! „ Acum își cumpără pentru prima dată când e cu mine.”
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să...
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE...
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Netflix, o mare lovitură cu această producție. Milioane de utilizatori au fost încântați
Netflix, o mare lovitură cu această producție. Milioane de utilizatori au fost încântați
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile mari
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
Cum reușește Ilinca Vandici să aibă o siluetă de invidiat la 37 de ani. Secretul prezentatoarei de la Kanal D2
Cum reușește Ilinca Vandici să aibă o siluetă de invidiat la 37 de ani. Secretul...
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024, cine plătește eventuale reparații și cum devii proprietar asupra lui
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024,...
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu știu exact unde stau
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu...