„Bursucul” veșnic nemulțumit: „Play-off-ul trebuia disputat cu VAR!”

„Bursucul” veșnic nemulțumit: „Play-off-ul trebuia disputat cu VAR!”

Dan Peterscu, antrenorul principal al campioanei CFR Cluj, a declarat înaintea duelului cu Gaz Metan Mediaș, pe care elevii săi îl vor susține în runda a doua a play-off-ului Ligii 1, că în opinia sa acest play-off ar fi trebuit să se dispute cu VAR.

„Bursucul” s-a arătat revoltat că cei care conduc destinele fotbalului românesc nu s-au ţinut de cuvânt şi crede că vor exista mult arbitraje controversate în acest play-off, care vor decide titlul.

„A promis cineva VAR că va fi la play off! Ţineţi minte?! De ce nu apare VAR-ul, asta e întrebarea mea. Cel mai uşor e să promiţi şi eu am zis hai să vedem VAR-ul în România, când va apărea. După aia noi, antrenorii, ne supărăm pe arbitri şi iar începe un circ. Dacă ar fi VAR, nu ar mai fi acest circ, arbitrul s-ar duce la VAR, ar vedea, ar studia. Noi ce am păţit la Sevilla? Am fost supărat cu regulamentul, regulamentul s-a schimbat, ăla e henţ, asta e, mergem mai departe. Dacă nu era VAR-ul, făceam urât toţi, dar aşa a fost VAR-ul. Eu sunt convins că acest campionat aşa se va decide cu ţipete, urlete, bătaie şi cine va ţipa mai tare sau cine are mai mult noroc de arbitri care nu greşesc. Eu atâta ştiu, că acest play-off se va decide pe aceste greşeli. Dacă rămâneau punctele, poate altul era clasamentul. Nu ni se luau punctele nedrept”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.

Campioana va lupta astăzi la Mediaș cu Gaz Metan de la ora 20:30 în ultimul meci al rundei a doua a play-off-ului pentru a-și reface avansul în fruntea ierarhiei pe care îl avea la startul etapei. Cu un succes în fieflul echipei lui Edward Iordănescu, CFR Cluj se poate distanța din nou la șase puncte de FCSB, principala contracandidată la titlu.

Partida Gaz Metan Mediaș- CFR Cluj va avea loc astăzi de la ora 20:30, duelul urmând a conta pentru cea de-a doua rundă a play-off-ului Ligii 1.

Program play-off etapa a II-a
Astra Giurgiu – FC Botoșani 1-0
FCSB – Universitatea Craiova 4-1

Luni, 9 martie
ora 20:30 Gaz Metan Medias – CFR Cluj

Clasament Play-off
1 CFR CLUJ                  1        1        0        0        2 – 1  29
2 FCSB                          2        1        1        0        6 – 3  26
3 Universitatea              2        1        0        1        3 – 5  26
4 Astra Giurgiu              2        1        0        1        2 – 2  24
5 FCBotoşani                2        0        1        1        2 – 3  24
6 Gaz Metan Mediaş     1        0        0        1        1 – 2  22

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!