Când a început de fapt conflictul dintre Andreea Bălan și George Burcea: „I-a spus că nu o mai iubește”

Când a început de fapt conflictul dintre Andreea Bălan și George Burcea: „I-a spus că nu o mai iubește”

Surse din anturajul Andreei Bălăn au dezvăluit că discuțiile despre problemele pe care le are cu soțul său, George Burcea, au apărut cu mult înainte ca ruptura dintre cei doi să fie făcută publică.

Concret, cuplul a vorbit deschis cu mult înainte de Crăciun, pe când abia se căsătoriseră și făcuseră botezul fetiței lor mai mici. „Andreea și George petreceau din ce în ce mai puțin timp împreună, și nu din cauză că aveau doi copii. Adică, el era mai tot timpul ocupat, avea proiecte de care nu vorbea, pleca de acasă și nu anunța pe nimeni nici unde, nici când.

Normal, Andreea, care e organizată din fire, l-a întrebat unde merge și când se întoarce, dar e ceva natural, mai ales că erau soț și soție. Iar el nu spunea nimic, părea deranjat de întrebări, și pleca”, susține o sursă wowbiz.ro.

Situația apoi s-a înrăutățit

Totodată, aceeași sursă spune George a avut perioade în care nu dormea acasă, atunci când Andreea avea deja multe concerte programate, iar atunci când se întorcea avea chef de ceartă: ”Îi răspunea în doi peri, se închidea în tăceri opace, iar la un moment dat, chiar când ea se pregătea să meargă la un concert, i-a trântit, verde în față, că nu o mai iubește. Andreea a ajuns la concert, era pe lângă București, și abia s-a mai putut concentra la show-ul ei, se vedea că era afectată. Iar asta se petrecea pe 21 decembrie… iar de atunci, din rău în mai rău…”, mai povestește sursa.

 De la ce porneau discuțiile

Mai mult, sursa mai spune că George Burcea i-ar fi zis că nu mai are nevoie de familie sau de soția atunci când a fost întrebat de ce s-a schimbat așa de mult în ultima vreme. ”I-a spus că nu o iubește, că nu o mai vrea. Și i-a spus-o foarte dur, nu a menajat-o deloc”, ne-a explicat sursa noastră. Iar acela a fost, de altfel, și momentul în care Andreea Bălan a izbucnit, pe conturile ei de socializare.

George Burcea, prins drogat la volan

George Burcea a fost prins drogat la volan pe 21 februarie. Potrivit comunicatului poliției de la vremea aceea, vedeta a fost testată cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a trebuit să ajungă la spital, pentru teste suplimentare, nu în casa în care era așteptat de fetițele lui și ale Andreei Bălan.

„Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se menționează în comunicatul emis de poliție.

Artista a luptat pentru căsnicia ei

Același surse au mai precizat și faptul că Andreea Bălan a fost tot ce i-a stat în putere pentru a salva mariajul dar, din păcate, situația a ajuns în acest punct. „Nu mai pot comunica așa cum o făceau, Andreea suferă foarte tare din cauza asta, mai ales că, atunci când vine vorba de George, este mai înțelegătoare ca niciodată. Ea, culmea, îl și înțelege, știe că pentru el, probabil, este greu să fie în umbra ei, dar tot vrea să îl ajute să depășească situația. Andreea nu vrea, sub nicio formă, să se despartă de el și pentru că e convinsă că fiicele lor trebuie să crească într-o familie completă, să se bucure de prezența ambilor părinți pentru a crește sănătos. El nu înțelege că ea asta și-a dorit, și-a dorit o familie și copii, că, de fapt, ea nu are nevoie de nimic altceva, este totuși o femeie realizată”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Click.ro
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!