Începând de astăzi, pensiile se dau în plic! Poștașii vor fi echipați cu măști de protecţie și mănuși

Începând de astăzi, pensiile se dau în plic! Poștașii vor fi echipați cu măști de protecţie și mănuși

Începând de astăzi, pensiile se dau în plic! Poștașii vor fi echipați cu măști de protecţie și mănuși atunci când le vor înmâna banii pensionarilor.

Începând de astăzi, 1 aprilie, poștașii se vor deplasa cu mașini, vor fi echipați corespunzător, iar pensiile vor fi date în plic.

„Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1–15 aprilie. (…) Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toţi pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale”, a  declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Totodată, Horia Grigorescu, directorul companiei, are rugămintea ca pensionarii să păstreze o distanță de cel puțin 1.5 metri față de poștaș. În plus, beneficiarii trebuie să aibă un pix propriu pentru a semna talonul. (CITEȘTE ȘI: ULTIMA ORĂ. CÂTE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS AU FOST CONFIRMATE ÎN ROMÂNIA ȘI CARE ESTE BILANȚUL TOTAL)

”Toți factorii poștali sunt echipați corespunzător, fiind protejaţi cu măşti, mănuşi şi dezinfectant şi au fost reinstruiţi să evite interacţiunea în momentul în care ajung la ușile oamenilor. Aceștia vor respecta distanța de 2 metri față de beneficiarul drepturilor sociale. 

Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului. Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care acestia nu dețin unul propriu, va fi pus la dispoziție de către poștaș. Durata operațiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar”, a mai declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!