UEFA anunță săptămâna viitoare calendarul cupelor europene!

UEFA anunță săptămâna viitoare calendarul cupelor europene!

Francezii de la L’Equipe susțin că săptămâna viitoare UEFA va lua o decizie privind viitorul competițiilor europene.


Cele mai variate tipuri de pronosticuri, precum și super cotele zilei, le găsiți pe www.pariuri1x2.ro.


Forul continental a convocat o videoconferință cu cele 55 de federaţii naţionale afiliate pentru a face bilanţul asupra viitorului competiţiilor națționale și europene care sunt în acest moment suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.

„Va fi o sesiune de informare pentru secretarii generali ai celor 55 de federaţii membre UEFA, în vederea examinării evoluţiilor viitoare ale competiţiilor naţionale şi europene”, se arată într-un cominicat al celor de la UEFA.

După cum bine știți, cu mici excepții toate competiţiile fotbalistice europene sunt suspendate de la jumătatea lunii martie.

Forul condus de Aleksander Ceferin ia în calcul ca Liga Campionilor, ajunsă în faza sferturilor, să se dispute în acest an sub formă de turneu, într-o singură manșă, care va dura o săptămână. În acest moment, la competițiile europene mai sunt de disputat 38 de meciuri, atât în Champions League cât și în Liga Campionilor, iar unele partide s-ar putea disputa în perioada destinată inițial pentru Euro 2020, amânată cu un an.

În altă ordine de idei, spaniolii de la „AS” susțin că sezonul 2020-2021 din Champions League va lua start pe data de 20 octombrie 2020. Oficialii forului european au hotărât ca debutul stagiunii să se producă la mijlocul toamnei pentru a exista o perioadă relativă de pauză, după încheierea celei precedente.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!