Jurnalist, condamnat la 15 ani de închisoare în China pentru fake news. Explicațiile tribunalului

Jurnalist, condamnat la 15 ani de închisoare în China pentru fake news. Explicațiile tribunalului

Bloggerul Chen Jieren, un jurnalist din China, acuzat de un tribunal că a denigrat atât Partidul Comunist, la putere, cât şi guvernul, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Jieren este acuzat de incitare la revoltă, extorcare, comerţ ilegal şi corupţie, potrivit tribunalului, care i-a aplicat şi o amendă de 7 milioane de yuani (aproape un milion de euro).

Tribunalul a stabilit că, începând cu anul 2015, condamnatul a difuzat pe reţelele sociale „informaţii false” în scopul de a obţine prin şantaj bani de la persoanele vizate de articolele sale. Totodată, el „a atacat şi a denigrat Partidul şi guvernul, organele judiciare şi personalul lor”, potrivit curţii.

Se cere eliberarea imediată

Asociaţia Chinese Human Rights Defenders (CHRD) a cerut conducerii de la Beijing, prin intermediul unui comunicat, Potrivit CHRD, Chen Jieren, împreună cu mai mulţi apropiaţi ai săi, a fost arestat în vara lui 2018 la scurt timp după ce a difuzat pe site-ul său articole în care acuza de corupţie responsabili locali, scrie Gândul.ro. 

Potrivit aceleiaşi surse, jurnalistul lucrase anterior pentru Cotidianul tineretului, Cotidianul Beijingului şi Cotidianul poporului, organ al partidului la putere.

„Pedeapsa severă aplicată lui Chen reprezintă un avertisment clar pentru bloggerii independenţi şi pentru jurnaliştii-cetăţeni”, a comentat CHRD.

Potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF), China ocupă poziţia 177 din 180 în clasamentul privind libertatea presei la nivel mondial.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
După vânzarea Kanal D, Dan Negru vorbește despre viitorul televiziunii! Anunț-bombă despre Revelion: „Cândva voi reveni!”
Click.ro
După vânzarea Kanal D, Dan Negru vorbește despre viitorul televiziunii! Anunț-bombă despre Revelion: „Cândva voi reveni!”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
Gandul.ro
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam