Pare ireal! Ce ne aşteaptă la vară? Val record de caniculă şi temperaturi de până la 47 de grade Celsius

Pare ireal! Ce ne aşteaptă la vară? Val record de caniculă şi temperaturi de până la 47 de grade Celsius

Țările din sud-estul Europei şi din Orientul Apropiat se sufocă din cauza unui val de căldură timpurie la care trebuie să se adapteze locuitorii încă afectaţi de măsurile de izolare.

CITEȘTE ȘI: MEDICUL VIRGIL MUSTA, AVERTISMENT PENTRU ROMÂNI: ”CHIAR DACĂ NU AM AJUNS LA DRAMELE DIN ALTE ȚĂRI…”

Cu peste 40 de grade în Cipru, Creta (Grecia) şi zonele de ţărm din Turcia, până la 47 de grade Celsius la graniţele Israelului şi Iordaniei, în această regiune a lumii, obişnuită cu veri călduroase, au fost doborâte recordurile pentru luna mai, potrivit institutelor naţionale de meteorologie.

După sudul Italiei, unde au fost înregistrate 39 de grade în Sicilia la sfârşitul săptămânii trecute, valul de căldură s-a resimţit şi în Heraklion, în Creta, cu 41,1 grade Celsius sâmbătă, valoare ce nu a mai fost consemnată în această regiune în luna mai de o jumătate de secol, potrivit Institutul de Meteorologie din Atena.

În Grecia continentală, mercurul a ajuns, de asemenea, la 40 de grade Celsius.

Nu toată lumea s-a putut îndrepta, însă, spre plajă din cauza măsurilor de izolare asociate pandemiei de COVID-19.

În Grecia, deschiderea plajelor amenajate a fost aşteptată cu nerăbdare din cauza caniculei şi au fost puse în aplicare măsuri de siguranţă, precum distanţa de patru metri între umbrele, potrivit Agerpres.

BILANȚ. Încă 4 persoane din România au decedat din cauza noului coronavirus! Numărul total a ajuns la 1124

Spre est, în Cipru, unde accesul pe plaje rămâne interzis – este permisă doar îmbăierea în mare – 49 de persoane au fost amendate duminică pentru prezenţa prelungită pe nisipul fin. Pe insulă, duminică s-a stabilit un nou record de căldură, cu 42,5 grade Celsius la umbră, în Paphos (sud-vest). O alertă meteorologică rămâne în vigoare luni.

“Anul acesta…”

Turcia a cunoscut cel mai călduros weekend din luna mai din ultimii 75 de ani, potrivit televiziunii publice TRT. Valorile de temperatură au depăşit 40 de grade Celsius în Antalya. Zeci de milioane de turci sunt afectaţi în prezent de măsuri stricte de izolare, cu excepţia persoanelor peste 65 de ani, care au putut ieşi duminică afară, în intervalele orare ajustate din cauza căldurii. În Istanbul, unii au profitat de ocazie pentru a se răcori în apele Bosforului.

NU RATA: ȘI AȘA SE RĂSPÂNDEȘTE COVID-19! MEDICUL VIRGIL MUSTA, SEMNAL DE ALARMĂ: ”DEVIN SURSE DE INFECȚIE!”

În Orientul Apropiat, temperaturile caniculare sunt înregistrate în mod obişnuit la sfârşitul primăverii. Însă, ”anul acesta, diferenţa o face durata acestui episod – o săptămână – cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius”, a indicat duminică directorul departamentului de meteorologie al aeroportului Beirut, Abdel Rahmane al-Zawawi.

În Liban, locuitorii nu au posibilitatea de a se răcori în mare – toate plajele sunt închise, iar forţele de ordine au vegheat duminică la respectarea regulilor.

Accesul pe plaje este interzis şi în Israel. Însă, duminică, când Guvernul a câştiga în cele din urmă încrederea Parlamentului după mai bine de un an de criză politică, zona de litoral din Tel Aviv, unde au fost înregistrate 40 de grade Celsius, a fost aglomerată.

Potrivit prognozelor, acest val de caniculă va continua până la finalul săptămânii în estul Mediteranei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!