Mulţi români ştiu de Sfinţii Constantin şi Elena, dar puţini au auzit toate numele care se sărbătoresc. Cui trebuie să îi spui la mulţi ani

Sfinții Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă pe 21 mai. Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este strâns legată de taina și puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creștine.

Împăratului Constantin i s-a arătat pe cer, chiar în mijlocul zilei, semnul Crucii spre victorie (”In hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul bătăliei duse împotriva lui Maxențiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Iisus Hristos a fost răstignit.

Sfânta Împărăteasă Elena a murit în anul 327, puțin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin în anul 337, după 31 de ani de domnie. (CITEȘTE ȘI: CELE MAI FRUMOASE MESAJE, SMS-URI ȘI URĂRI DEOSEBITE DE SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA. LA MULŢI ANI, ÎN IMAGINI. FOTO)

Sfinții Împărați Constantin și Elena. Iată cui trebuie să spui, astăzi, ”La mulți ani”!

Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, astăzi, onomastica, iar credincioșii nu trebuie să desfășoare nicio activitate pentru a nu fi urmăriți de ghinion tot anul.

Oamenii trebuie să fie cuprinși de voie bună, în această zi de mare sărbătoare și, firește, să le transmită urările lor și gândurile de bine tuturor sărbătoriților care poartă numele de Constantin și Elena. Dar nu numai acestea sunt numele sărbătoriților, fiindcă există și multe nume derivate: Ileana, Lenuţa, Constanţa, Constantina, Leana şi Nuţi, Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi sau Costeluş. (VEZI ȘI AICI: FELICITĂRI DE SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. MESAJE ȘI URĂRI DE LA MULTI ANI!)

”Sfinții Împărați Constantin și Elena – ”Întocmai ca Apostolii”

Au contribuit, decisiv, la înflorirea și răspândirea creștinismului, iar Constantin cel Mare şi mama sa, Elena Auguta, au fost sanctificați de Biserica Ortodoxă, fiind considerați, de-a lungul timpului, ”întocmai cu Apostolii”.

”Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena sunt apostolii creştinismului din secolul IV”, spune arhimandritul Ilie Cleopa, potrivit digi24.ro.

”Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sânge de mulţimea martirilor”, mai spune arhimandritul. (CITEȘTE ȘI:  (NU RATA: SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. CELE MAI IMPORTANTE TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Câți bani a primit Maurice Munteanu pentru participarea la Asia Express. A plecat acasă după 8 etape de concurs
Click.ro
Câți bani a primit Maurice Munteanu pentru participarea la Asia Express. A plecat acasă după 8 etape de concurs
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Digi 24
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
„Fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur”. O postare ironică pe TikTok, virală în rândul susținătorilor: „Așa tată, așa fiu”
Digi24
„Fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur”. O postare ironică pe TikTok, virală în rândul susținătorilor: „Așa tată, așa fiu”
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
Promotor.ro
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Directorul Romarm îi acuză pe Miruță și Bolojan că au distrus industria românească de apărare: ”A fost premeditat”
Gandul.ro
Directorul Romarm îi acuză pe Miruță și Bolojan că au distrus industria românească de apărare: ”A fost premeditat”
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!