Nikola Karabatic, o legendă în activitate a handbalului mondial

Nikola Karabatic, o legendă în activitate a handbalului mondial

Foarte puţini sportivi se pot mândri cu atâtea trofee şi medalii cucerite în carieră precum Nikola Karabatic. Iar când vine vorba de handbal, francezul născut în fosta Iugoslavie aproape că nu are egal: două medalii de aur şi una de argint la Jocurile Olimpice, patru titluri mondiale, trei titluri de campion european şi trei trofee Champions League, cu trei echipe diferite.

Considerat unul dintre cei mai mari handbalişti din istorie, Karabatic a fost desemnat de trei ori Jucătorul Anului de Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), performanţă unică la acest nivel, în 2007, 2014 şi 2016, iar în 2011, a fost recompensat de cotidianul francez L’Equipe cu trofeul Champion des champions, decernat celui mai impunător campion al anului din toate sporturile.

Născut pe 11 aprilie 1984, la Niş, dintr-un tată croat şi o mamă sârboaică, Nikola Karabatic a început handbalul la Montpellier, alături de care a cucerit patru titluri consecutive de campion și patru Cupe ale Franței, între 2002 şi 2005, precum şi Liga Campionilor, în 2003.

În 2005, a trecut la gruparea germană THW Kiel, unde a continuat seria titlurilor de campion naţional: alte patru la rând, între 2006 şi 2009, cărora li s-au adăugat trei Cupe ale Germaniei şi un nou trofeu Champions League, obţinut în 2007. Devenit campion european cu naţionala Franţei în 2006 şi campion olimpic în 2008, la Beijing, Karabatic a revenit la Montpellier în 2009, alături de care a bifat încă trei titluri succesive, între 2010 şi 2012, și alte două Cupe ale Franței. Astfel, în perioada 2002-2012, el a adunat nu mai puţin de 11 trofee consecutive de campion naţional, în Franţa şi Germania. După ce în 2003 și 2005, a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial, Karabatic avea să devină în premieră stăpânul lumii în sportul cu mingea pe semicerc în 2009, în Croația, țara tatălui său.

Titlul olimpic de la Beijing avea să marcheze începutul unei hegemonii fără precedent în handbalul mondial a naționalei Franței, cu Nikola Karabatic ca star central, ilustrată prin patru medalii de aur și trei de bronz la Mondiale, trei titluri și trei medalii de bronz la Europene și încă un aur la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, și un argint la Rio de Janeiro, în 2016.

În toamna lui 2012, în timp ce juca la Montpellier, Nikola a fost arestat, alături de fratele său, Luka, dar și de alți coechipieri, pentru implicarea într-un scandal privind aranjarea unor meciuri. Scăpat de acuzații, el a revenit pe teren la echipa Universității Pays d’Aix din Aix-en-Provence, apoi a plecat la FC Barcelona, alături de care a cucerit de două ori titlul de campion, două Cupei ale Spaniei și trofeul Champions League, în 2015.

După acest triumf, Karabatic a revenit în Franța, semnând cu Paris Saint-Germain, unde evoluează și în prezent. În tricoul parizienilor, el a fost desemnat pentru a treia oară în carieră Jucătorul Anului, în 2016, de către Federația Internațională de Handbal, performanță fără precedent în istorie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!