Filmări rare cu „Escobar de România”, în decapotabilă, la Intercontinental. „Aici are o investiție de 1,8 mil. €”

Celebrul traficant de cocaină Dan Chioru, supranumit și „Escobar de România”, este tratat în mediile interlope românești ca un adevărat șef de mafie. Prezent la o petrecere faraonică, organizată pe o proprietate de lux din Pipera, liderul interlop a fost dus acasă chiar de către gazde, care i se adresau cu apelativele „Nașul” și „Ultimul Don”. CANCAN.RO vă prezintă detalii și imagini unice.

Dan Sandu Simion, alias Dan Chioru, a fost arestat în 2016 în urma unei acțiuni ca în filme pusă la cale de procurorii DIICOT. Atunci s-a aflat că liderul interlop își pusese pe picioare, în România, un adevărat imperiu al drogurilor, afacere în care era implicat inclusiv un ofițer superior din Ministerul de Interne, comisarul șef Daniel Petru Pitcovici, care la momentul respectiv făcea parte din structurile Direcției Generale Anticorupție (DGA). (VEZI ȘI: ”Pablo Escobar” al României a scăpat de arest la domiciliu)

Tot atunci s-a aflat și că Dan Chioru ar fi investit 300.000 de euro în cavoul familiei sale de la Cimitirul Bellu, motiv pentru care polițiștii au verificat locurile de veci pentru a fi siguri că acestea nu ascund anumite cantități de cocaină.

Ar fi încercat să dirijeze asasinarea unui procuror

În plus, luxul în care trăia Chioru depășea cu mult limitele celor mai bogați interlopi români, în condițiile în care, după arestarea lui, s-a aflat că obișnuia să-și ducă iubitele la Milano, cu avioane private. Ajuns în arest, pe numele său a fost întocmit un nou dosar, după ce anchetatorii au descoperit că mafiotul Chioru încerca să dirijeze, din penitenciar, asasinarea procuroarei de caz și contactase, în acest sens, două persoane de origine albaneză. (CITEȘTE AICI: Noi dezvăluiri halucinante despre traficantul Dan Chioru)

Eliberat în toamna lui 2018, Chioru a stat mai multe luni în arest la domiciliu, după care instanța l-a plasat în control judiciar.

La plimbare cu „Ultimul Don”

„Escobar de România”, la plimbare prin București, în decapotabilă

Potrivit unor surse apropiate liderului interlop, în acest sfârșit de săptămână, a fost invitat la o petrecere organizată, în Pipera, de o rudă a vestitei vrăjitoare Maria Câmpina, la care ar fi fost chemat să cânte și celebrul Adrian Minune. După ce a chefuit cu mâncăruri și băuturi fine, Dan Chioru a fost condus acasă chiar de către gazde, cu un bolid decapotabil. (NU RATA: Ce nenorocire a păţit în închisoare celebrul ”Escobar al României”)

În drum spre vila lui Dan Chirou, din Pieptănari, bărbatul de la volan a făcut un live, pe Facebook. Din imaginile postate pe internet reiese că acesta i se adresează lui Chioru cu apelativele „Nașul” și „Ultimul Don”.

Mai mult, în momentul în care au trecut prin dreptul hotelului Intercontinental, acesta a îndreptat camera telefonului spre clădirea hotelului și a spus: „Suntem la Intercontinental. Aici, nașul meu are o investiție de un milion și jumătate. E bine așa? Un milion opt sute”, a rectificat, făcând referire, cel mai probabil, la sumele pierdute de „Naș” la cazino.

În plus, ca un adevărat șef mafiot, în timpul live-ului, Dan Chioru îl ceartă pe un anume Claudiu Răducan, care, după arestarea sa, nu ar mai fi dat niciun semn de viață și îi lasă de înțeles că, la momentul potrivit, o vadă el „Na-na!” (VEZI ȘI: Am descoperit ”fortăreaţa” traficantului DAN CHIORU! Avea ieşiri secrete ca să poată scăpa de ”mascaţi”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!