De Rusalii, program special la TVR 2

Ortodocşii sărbătoresc duminică şi luni, 7 şi 8 iunie, Rusaliile, una dintre sărbătorile creștine importante, cunoscută și ca Pogorârea Sfântului Duh. Pentru zilele libere petrecute în familie, TVR 2 a pregătit o alternativă la programul în aer liber: divertisment, comedii de calitate, muzică şi personalităţi emblematice pe care să le cunoaştem la „Reteaua de idoli”. Din 8 iunie, realizatoarea Irina Păcurariu ne dă întâlnire de două ori pe săptămână, duminica, de la ora 18:00 şi lunea, de la ora 20:00, pentru a întâlni la „Reţeaua de idoli” românii cu inițiativă, personajele care ne redau încredere în normalitate, fie ea și una model nou. Iată câteva dintre cele mai interesante programe pregătite de TVR 2.

Paul Surugiu Fuego a pregătit folclor şi veselie la „Drag de România mea!”

Duminică, 7 iunie, de la ora 15:00 suntem invitaţi într-o călătorie prin România. Fuego a invitat artişti din Bihor, cum e interpretul Cornel Borza, iar Banatul are două reprezentante de seamă: Elena Jurjescu și Zorica Savu. Ovidiu Purdea Someș, din Ardeal, aduce cântecul patriotic, iar celebra familie Valeria şi Traian Ilea, tot din Ardeal, va interpreta atât de cunoscutele melodii: “La tăţi ni-i greu” și „Puşca şi cureaua lată”. Ca în fiecare ediţie, Paul Surugiu Fuego a pregătit daruri muzicale alături de baletul condus de Florin Mariș, de Ansamblul Valea Prahovei, condus de coregraful Vlăduț Simulescu, dar și de trupa Supermarket și Vlad Crețu.(VEZI ȘI: LA TVR 2, IULIANA MARCIUC, LIANA STANCIU, MARINA ALMĂȘAN ŞI IRINA PĂCURARIU SPUN # DEACASAIMPREUNA)

Sărbătoare şi la Duminica Filmului Românesc.

De la ora 13.10, TVR 2 va difuza „Expresul de Buftea”, un film de comedie din 1978. În timp ce trenul îi duce spre studioul de film Buftea, un regizor şi câţiva călători poartă conversaţii întrerupte de prezentarea mai multor secvenţe din filme româneşti realizate în perioada 1927-1977.

Filmul serii, de la ora 20:10, este „Mitică Popescu” (România,  1985). Ecranizare după piesa cu acelaşi titlu de Camil Petrescu, în regia lui Manole Marcus, „Mitică Popescu” îi reuneşte în distribuţie pe Mircea Jida, Micaela Caracaș şi Remus Mărgineanu. În Bucureştiul interbelic, Mitică Popescu, un funcţionar timid şi sărac, e îndrăgostit de văduva Georgeta Demetriad, patroana băncii la care lucrează. El o urmăreşte peste tot, îi fură portretul de la un studio foto şi, în cele din urmă, o ajută chiar să iasă dintr-un necaz financiar, obţinând concesiunea unei fabrici.(NU RATA: ÎN PLINĂ PANDEMIE, PAUL SURUGIU-FUEGO A LANSAT O NOUĂ PIESĂ EMOȚIONANTĂ: ”CEA MAI LUNGĂ NOAPTE”)

 „Reţeaua de idoli” a devenit #reteauadesperanta

Duminică, de la ora 18:00, invitată este dr. Mihaela Sava, medic boli infecţioase la Spitalul Universitar din Basel. Tânăra de 31 de ani face parte din „Rețeaua de solidaritate”, o mișcare care reunește sute de specialiști români din toată lumea. Luni, 8 iunie, de la ora 20:00, Irina Păcurariu o are invitată pe Jamila, în primul interviu pentru tv acordat de tânăra care a dezvoltat „JamilaCuisine”, celebrul proiect de blogging video bazat pe rețete culinare.

La TVR 2, programul de sărbătoare continuă continuă şi luni. De la ora 13:30 telespectatorii sunt invitaţi la Festivalul Internațional de Circ din Monte Carlo, cel mai mare și mai prestigios eveniment de circ la nivel mondial.

De la ora 17:00, ediţia specială „România… în bucate”ne invită în studioul TVR Timişoara. Torturile şi prăjiturile sunt marea pasiune a Alexandrei Manolache, iar ea ne pregăteşte prăjitura „Plapuma babei” şi „Muffins în cană”.

Concertul extraordinar „Două lumi”,este programat de la ora 17:40. Stelu Enache și Ovidiu Lipan Țăndărică se reunesc într-un eveniment special, care aduce pe aceeași scenă emoția cântecului aromânilor macedoneni și energia unui mit venit din lumea muzicii rock. Pregătit timp de doi ani, concertul este plin de culoare și dinamism şi reunește  muzicieni valoroși, prezenți pe marile scene ale lumii. Cum așchia nu sare departe de trunchi, pe scenă va urca şi Alexander Lipan, fiul lui Ovidiu Lipan, venit din Germania ca să cânte împreuna cu tatăl său. Printre piesele pe care le vom asculta: Natalis, Ditu Xeani, Margareta, Bati inima, Ce bine că-i joi, Aurică, Treambura luna şi Tribabușca.

Seara se încheie la ora 23:55, cu filmul „Când femeile au necazuri”(Women in trouble – SUA, 2009), o comedie savuroasă despre o zi plină de complicaţii din viața a zece femei disperate din Los Angeles. Regia îi aparţine lui Sebastian Gutierrez, iar din distribuţie fac parte Carla Gugino, Adrianne Palicki, Marley Shelton, Cameron Richardson.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!