Fără joc pierdut la „masa verde” în Liga 1 pentru cluburile care încalcă protocolul medical: „ Vor fi sancţiuni doar de ordin financiar!”

Fără joc pierdut la „masa verde” în Liga 1 pentru cluburile care încalcă protocolul medical: „ Vor fi sancţiuni doar de ordin financiar!”
Răzvan Burleanu, președintele FRF

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a ținut să facă precizări înainte de reluarea sezonului fotbalistic în România referitor la protocolul medical impus de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului.

Astfel, la finalul întrevederii cu reprezentanții instutuțiilor amintite, la care au mai fost prezenți și reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Burleanu a afirmat că nerespectarea regulilor din protocolul medical nu va fi sancţionată cu depunctarea echipelor, ci cu penalităţi financiare.

„Am primit din partea cluburilor un punct de vedere şi anume că nu îşi doresc să avem sancţiuni pentru nerespectarea protocolului medical. Dar noi considerăm că avem nevoie de aceste sancţiuni tocmai pentru a preîntâmpina aceste aceste abateri şi încălcări ale protocolului medical. Vor fi sancţiuni doar de ordin financiar, atât. Sunt cazuri pe care dorim să le reglementăm. În niciun caz dacă ai un jucător depistat pozitiv nu va intra pe teren, ăsta e un lucru clar. Dar ne referim la încălcări ale celorlalte reguli, iar pentru ele vor fi sancţiuni financiare. Noi nu considerăm oportun să sancţionăm cu depunctarea”, a declarat Răzvan Burleanu, precizând apăsat că nu se pune problema ca echipele care vor încălca protocolul medical să piardă la „masa verde” cu 3-0. „În niciun caz nu se va întâmpla asta!”

Totodată, Justin Ştefan, secretarul general al LPF a menţionat că respectarea protocolului medical la meciuri va fi supravegheat de observatorii de joc. „A mai fost o discuţie legată de observatorii de joc, pentru că ei sunt cei care vor verifica modul în care se respectă protocolul. Iar dacă vor exista observatori care vor încălca regulile din protocol vor fi excluşi din corpul de observatori”, a menționat Justin Ștefan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!