Un regizor a murit după ce a fost scăpat de pe targă: ”Spitalul, un laborator al morții”

Un regizor a murit după ce a fost scăpat de pe targă: ”Spitalul, un laborator al morții”

Un regizor a murit după ce a fost scăpat de pe targă. Este vorba despre Octavian Fulger, regizor care s-a stins după ce infirmierii de la Spitalul Floreasca i-ar fi fracturat coastele atunci când l-au mutat din ambulanță.

CITEȘTE ȘI: NOU-NĂSCUT MORT, ÎNTR-O LOCALITATE DIN MUREȘ. TÂNĂRA MAMĂ ARE O EXPLICAȚIE ȘOCANTĂ

Nora lui Octavian Fulger (70 de ani) spune că regizorul suferea de hemoragie digestivă, dar medicii au refuzat să-l interneze, scrie antena3.ro. Bărbatul aflat în stare de semiconștiență a ajuns acasă cu o ambulanță, dar la scurt timp a decedat. Acuzațiile femeii nu se opresc doar aici.

Un regizor a murit după ce a fost scăpat de pe targă: ”Spitalul, un laborator al morții”

Pe pagina de socializare, femeia a postat un mesaj cutremurător, în care spune că Spitalul de Urgență Floreasca ar fi un laborator al morții. „Socrul meu Octavian Fulger a murit acum. I-au fracturat coastele infirmierii când l-au mutat din ambulanță. Conducători criminali. Opriți genocidul împotriva românilor. Toți cei ce au guvernat și guvernează România, pas cu pas, clipă de clipă au produs un dezastru în Sistemul Medical. FLOREASCA- Spitalul Clinic de Urgență Aseară. Cel mai mare spital de urgență;

– oameni căzuți lângă gardul spitalului lăsați sa moara spre totala nepăsare a cadrelor medicale. Medicul de gardă se afla la 1 metru fata de cel căzut. Lipsa de empatie, încălcarea grosolana a jurământului.

-gândaci.

Libărcile se plimba în voie într-un spațiu ce se vrea curat.

Bodyguarzii mișună mai ceva decât gândacii în jurul gardului ca poate le pica un ciubuc.

-pacienții, aparținătorii etc., ținuți la gardul spitalului precum ciumații.

– secția UPU ținută intenționat goală

– socrul meu adus a doua oara cu Ambulanta, diagnostic de Hemoragie Digestivă.

Refuzata internarea, doar tratat în UPU pentru câteva ore și trimis înapoi cu ambulanta acasă în stare de semiconstiență.

Personalul de pe Ambulanță s-a codit să-l transporte înapoi la domiciliu până nu au primit ceva în buzunarele lor largi. Imperiul mafiei medicale Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, fabrica de făcut bani din suferința oamenilor. Ticăloșilor”, a postat ruda regizorului care a murit.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia