Admitere la Academia de Poliţie 2020. Lista de acte necesare pentru înscriere

• Știri
Admitere la Academia de Poliţie 2020. Lista de acte necesare pentru înscriere

E bătaie mare pe un loc la Academia de Poliție 2020. Ca în fiecare an, de altfel. CANCAN.RO vă prezintă lista de acte necesare pentru înscriere, dar și condițiile pe care trebuie, musai, să le îndeplinești.

CITEȘTE ȘI: ESTE VESTEA MOMENTULUI PENTRU ELEVI! CUM SE FACE ADMITEREA, CINE SCAPĂ DE EXAMENE

Admitere la Academia de Poliţie 2020. Lista de acte necesare pentru înscriere. E obligatoriu să ai un dosar care să conțină o serie, destul de mare, de documente. Acestea ar fi:

  • cartea de identitate în original sau paşaportul în original
  • chitanța cu contravaloarea taxei de înscriere la concurs sau, după caz, acte doveditoare din care să rezulte că te afli într-una din situaţiile în care beneficiezi de scutire de plata taxei
  • diploma în original doveditoare obținerii distincțiilor/premii la olimpiade școlare naționale/internaționale recunoscute de Ministerul Educației Naționale
  • diploma de BAC, în original sau în copie legalizată; în locul diplomei de bacalaureat mai poți prezenta și o adeverinţă eliberată de liceu, în care se menţionează notele obţinute la disciplinele de examen, media generală de la bacalaureat, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma
  • foaia matricolă a studiilor liceale, în original; copia documentului va fi certificată cu originalul de către personalul desemnat şi se semnează de către acesta şi de candidat; în cazul în care se prezintă copia legalizată, aceasta se acceptă

Admitere la Academia de Poliţie 2020. Lista de acte necesare pentru înscriere

Admitere la Academia de Poliţie 2020. Lista de acte necesare pentru înscriere. La înscriere pentru examen nu este obligatoriu să meargă fix persoana care vrea să urmeze cursurile Academiei de Poliție. Așa că o altă persoană poate face înscrierea cu buletinul, dar pe bază de procură.

La înscrierea la Academia de Poliție trebuie plătită o taxă. De altfel, la fel ca la orice facultate. 380 de lei costă înscrierea și o achiți chiar la sediul Academiei. Există și scutiri la taxe, anume:

  • orfanii de unul sau ambii părinţi
  • cei care provin din casele de copii sau din plasament familial
  • copiii personalului didactic sau didactic auxiliar, în activitate sau pensionaţi
  • copiii personalului M.A.I., în activitate / pensionat/ decedat
  • copiii funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în activitate, pensionaţi sau decedaţi (numai pentru candidaţii la specializarea Penitenciare)
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Marin, un nou început după despărțirea de Adrian Brâncoveanu? Ce a dezvăluit despre viața amoroasă
Click.ro
Andreea Marin, un nou început după despărțirea de Adrian Brâncoveanu? Ce a dezvăluit despre viața amoroasă
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Situație bizară pe pagina de Faceboook a fostului premier Ilie Bolojan. Ultimele 4 postări au exact 10 mii de reacții, după ce a avut postări și cu peste 100 de mii de „like-uri”
Gandul.ro
Situație bizară pe pagina de Faceboook a fostului premier Ilie Bolojan. Ultimele 4 postări au exact 10 mii de reacții, după ce a avut postări și cu peste 100 de mii de „like-uri”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...