Momente de groază pe o stradă din Mamaia. O mașină a luat foc în plin trafic

Momente de groază pe o stradă din Mamaia. O mașină a luat foc în plin trafic

O mașină care a luat foc în trafic a creat panică, în noaptea de joi spre vineri, în stațiunea Mamaia. Incidentul a creat cozi interminabile de mașini, care s-au întins pe 2 kilometri.

Incendiul s-a petrecut în jurul orei 21.30, în zona hotelului Rex din Mamaia, după ce șoferul unui autoturism a simțit miros de fum și a tras imediat pe dreapta.

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Dobrogea’.

Citește și: Tragedie în Filiaşi. Familia nu are bani să înmormânteze un tânăr căruţaş mort într-un cumplit accident

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, în ciuda faptului că zona era extrem de aglomerată. În final, pompierii au intervenit și au stins flăcările, însă mașina a fost grav avariată.

Mașină în flăcări și în județul Timiș

Echipajele de salvarea au fost solicitate, în cursul zilei de sâmbătă, pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism pe autostrada A1, km 463, sensul de mers Lugoj-Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 11 pompieri.

Mașina, în timp ce era stinsă de pompieri

Mașina s-a aprins în mers. În autoturism se aflau 2 persoane care s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Din fericire, nu ai necesitat îngrijiri medicale. Autoturismul a ars în proporție de 80%. Urmează a se stabili cauza incendiului.

Copiii au rămas fără mamă

Tot în cursul nopții de joi spre vineri, O femeie a decedat, iar soţul ei şi trei copii au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie care a avut loc vineri dimineaţa, pe A1, la km 373 între Deva şi Ilia.

Nu rata: Accident grav pe DN 19B, în județul Sălaj. Patru oameni au murit, iar alți patru sunt în stare critică

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în urma coliziunii dintre un microbuz şi un tractor cu remorcă, femeia a murit pe loc, iar soţul şi cei trei copii, unul de şase ani şi doi gemeni de patru ani, au fost transportaţi la UPU Deva, conştienţi, dar cu diferite traumatisme.

Mașina avariată

Pompierii din cadrul Detaşamentului Deva au intervenit la faţa locului cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială mixtă, o ambulanţă de transport victime multiple, acţionând la accident şi trei ambulanţe din cadrul SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Traficul pe A1 în zona accidentului a fost blocat pe un sens de mers timp de două ore.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!