Bucicani, satul din Dolj unde nu există mască de protecţie. „COVID-ul e ca ciuma găinilor”

Satul Bucicani, aruncat într-o vale, la aproape şase kilometri de comuna Predeşti, din Dolj, numără cinci gospodării și opt suflete, fiind izolat de celelalte localităţi. Nici un drum nu s-a construit acolo, nu există biserică, şcoală nu a fost niciodată, nu este magazin, iar oamenii merg șase kilometri, pe jos, să-şi cumpere o pâine. De coronavirus au auzit la televizor şi îl compară cu …ciuma găinilor. CANCAN.RO a ajuns în acest loc uitat de lume.

„- Cum e viaţa aici?

– Chinuită. Aici magazin nu e.

Unul dintre cei câțiva locuitori din Bucicani

Unul dintre cei câțiva locuitori din Bucicani

– Nu aveţi nimic aici?

– Nu. De la primărie nu vezi pe nimeni….” , spune unul dintre localnici.

Constantin Frăţilă are 64 de ani şi, de când s-a născut, a locuit în satul care, până acum 10 ani, număra 30 de suflete. Acum, aici mai trăiesc doar opt oameni, iar viaţa locului e foarte grea.

„De grav, e grav. Dar la noi cine ajunge…”

În satul Bucicani mai trăiesc opt locuitori. Nu există biserică, şcoală nu a fost niciodată, magazin de unde ar putea să-şi cumpere alimente nici atât. Drumurile devin imediat impracticabile din cauza ploilor şi salvarea nu poate ajunge aici. (CITEȘTE ȘI: EXISTĂ UN SAT DIN ROMÂNIA UNDE TINERELE ÎNVAŢĂ SĂ FIE GOSPODINE. ŞCOALA DE NEVESTE)

Oameni se închină şi se roagă să nu ajungă virusul la ei, pentru că mașinile nici nu ar putea merge până aici, drumurile nefiind nici măcar pietruite.

„- Cum ajunge aici salvarea?

– Dacă e vremea bună, da, dacă nu, trebuie să ai tu transport.

– Aţi auzit de virusul ăsta?

– De la televizor. Ce vedem şi noi…

Bucicani, un loc rupt de lume, de care nu a auzit nici COVID-ul

– Şi ce aţi înţeles?

– De grav, e grav. Dar la noi cine ajunge… Primarul. Și popa nu a mai venit de la Bobotează”, spune Constantin Frăţilă.

„Dacă eşti ursit să mori, mori”

Oamenii se descurcă foarte greu aici. Nu au nici măcar de unde să-şi cumpere măşti de protecţie pentru că aici nu există farmacie.

„ – Ce să zic, noi suntem cinci case, dacă eşti ursit să mori, mori. Îmi e frică, am copii la Craiova.

– Ajunge virusul aici?

Oamenii din Bucicani sunt mai puțin decât degetele de la mâini

– Ei, nu ajunge?  COVID-ul e ca o boală urâtă, ca ciuma găinilor ”, spune Silvia Jega. (VEZI ȘI: CEL MAI CĂUTAT PERSONAJ DIN ROMÂNIA, CELEBRUL „BĂ, CRISTI”, ARESTAT DUPĂ O URMĂRIRE CA-N FILME)

Satele Bucicani şi Predeştii Mici fac parte din comuna Predeşti, vecină cu oraşul Craiova. În cele două sate mai locuiesc doar 20 de familii, din aproape 100, câte erau odată. Restul s-au mutat în satul de centru sau au plecat la copii,  în oraş.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
Click.ro
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”