E disperare în Statele Unite. Aproape 1.600 de decese din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore

E disperare în Statele Unite. Aproape 1.600 de decese din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore

Statele Unite ale Americii sunt în stare de alertă. Nu mai puțin de 1.592 de decese au fost anunțate peste ocean în ultimele 24 de ore. De altfel, de o bună bucată de timp, numărul celor care și-au pierdut viața din cauza COVID-19 este foarte mare.

CITEȘTE ȘI: CU UN PAS MAI APROAPE DE VACCINUL ANTI-COVID! COMPANII DIN SUA, CHINA ȘI UK DERULEAZĂ TESTE PE MEDICII DIN BRAZILIA

Marți, au fost raporate 1.592, un bilanț negru care fusese atins în urmă cu două luni şi jumătate, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, informează AFP şi Reuters. Se întâmplase la mijlocul lui mai, când s-au raportat 1.680 de decese în 24 de ore.

Statele Unite, aproape de 150.000 de decese

Tot marți autoritățile au anunțat peste 60.000 de infectări cu noul coronavirus, în numai 24 de ore. Iar numărul total de cazuri de COVID-19 diagnosticate în SUA depăşeşte în prezent 4.34 milioane.

Statele Unite ale Americiii se apropie de 150.000 de decese, de la începutul pandemiei de coronavirus. Până acum, au fost înregistrate 149.000, cel mai ridicat bilanţ la nivel mondial.

România, trend ascendent al infectărilor cu noul coronavirus

Până marți, 28 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

NU RATA: NEPOATA LUI DONALD TRUMP ÎL FACE PRAF PE PREȘEDINTELE SUA! CE A PUTUT SPUNE FEMEIA

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Pe teritoriul României, 2.254 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia