Moldovenii câștigă la pas cu Gaz Metan și urcă pe locul 4 în play-off!

Moldovenii câștigă la pas cu Gaz Metan și urcă pe locul 4 în play-off!

FC Botoşani a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 4-1 (3-1), pe teren propriu, într-un meci contând ultima etapă a play-off-ului Ligii 1.

Marius Croitoru s-a ținut de cuvânt și așa cum a promis fanilor înaintea acestui duel, le-a făcut cadou victoria în duelul cu ardelenii. Succesul moldovenilor a fost unul facil fiind obținută grație golurilor marcate de Reagy Ofosu (min.1), Hamidou Keyta (min. 23), Eduard Florescu (min. 25) şi Mihai Roman (min. 87). De partea cealaltă, golul de onoare al medieşenilor a fost înscris de italianul Roberto Romeo (min. 27).

„Am încheiat un an bun, dar trebuie să fim în gardă pentru că acest lucru ne obligă. O să ne fie greu. E un început de drum bun, un pas făcut corect, frumos, iar de acum înainte trebuie să mă ridic la nivelul așteptărilor. Sper că nu i-am dezamăgit pe cei care au avut încredere în mine. Îi mulțumesc lui domnul Iftime pentru că a avut încredere în mine. Eu de la început le-am transmis jucătorilor că nu trebuie să ne fie frică de niciun adversar”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al formației FC Botoșani.

Moldovenii s-au impus și în tur în Ardeal cu scorul de 2-0. După acest rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul 4 cu 32 de puncte și așteaptă un pas greșit al FCSB în restanța cu Astra Giurgiu pentru a încheia acest sezon pe această poziție.

De partea cealaltă, Gaz Metan Mediaș încheie acest play-out pe locul 6 cu 25 de puncte, cu trei remize și trei eșecuri. Vă reamintim că FC Botoşani va evolua în preliminariile Europa League urmând a fi una din cele patru reprezentante ale României în cupele europene

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!