Au dat foc intenționat unui bloc din Neamț! Trei oameni au ajuns la spital, iar 40 de locatari au fost evacuați

Foc pus intenționat la parterul unui bloc, într-o anexă, vineri noaptea. Incendiul s-a soldat cu rănirea a trei persoane și evacuarea a 40 de oameni din locuințele lor, în jurul orei  două dimineața.

„În această dimineață, prin apel la 112, în jurul orei 02 :10, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc situat pe strada Grigore Ureche din municipiul Piatra Neamț,

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială complexă de intervenție, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și un echipaj de la SAJ.

La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la parterul unui bloc de locuințe, la o boxă improvizată sub casa scărilor. Casa scărilor și holurile imobilului erau inundate cu fum.

Din cauza fumului au fost evacuate 11 persoane. Trei persoane au fost asistate de paramedici la locul evenimentului, nefiind nevoie transportul acestora la spital.

Alte 40 de persoane s-au autoevacuat până la ajungerea forțelor de intervenție.”, au transmis autoritățile.

CITEȘTE ȘI: Povestea emoționantă a jurnalistei Adina Oșan, testată negativ, dar cu mari simptome de coronavirus! ”Scriu acum pentru a înţelege toţi cei care îşi dau cu părerea…”

Foc pus intenționat

„Pompierii au localizat și lichidat incendiul și au evacuat fumul cu ajutorul motoventilatorului.

În urma evenimentului au ars bunurile materiale aflate în interiorul boxei.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.”, a transmis IPJ Neamț.

CITEȘTE ȘI: Ce a pățit o femeie de 28 de ani e greu de imaginat! Nu a crezut că se poate infecta dar după 69 de zile de comă a căzut cerul pe ea: ”Uitați unde sunt acum!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri