Săndoi cere prudență după victoria din turul barajului: „Nu vom face greșeala să credem că suntem calificați!”

Săndoi cere prudență după victoria din turul barajului: „Nu vom face greșeala să credem că suntem calificați!”

Emil Săndoi, antrenorul principal al formației Chindia Târgoviște, le-a cerut elevilor săi să rămână cu picioarele pe pământ după victoria cu 2-0 din prima manță a barajului pentru menținerea/promovarea în prima ligă a țării cu CS Mioveni.

„Am spus și înainte de această partidă că sunt patru reprize pe care trebuie să le disputăm. Nu vom face greșeala să credem că suntem calificați, nu! Sau câștigători ai acestui baraj. Și noi am avut ceva probleme pentru această partidă, pentru că toate meciurile pe care le-am jucat în ultimele etape din acest sezon de primă ligă, le-am jucat cu cuțitul la os. E adevărat, am și reușit să câștigăm acasă două partide, am pierdut la Iași. Am sperat până în ultimul moment, după meciul cu Voluntari câștigat cu 2-0, că celelalte meciuri se vor încheia așa cum ne convine și că în funcție de cum se preconiza că se va stabili clasamentul va fi un rezultat care să ne fie favorabil. Din punctul acesta de vedere, chiar și în acest meci a fost mult mai greu pentru noi. Din punctul acesta de vedere suntem puțin dezavantajați, dar vreau să îi felicit pe jucători pentru acest meci, pentru faptul că au înțeles că trebuie să fie mereu concentrați 90 de minute. Sunt convins că vor înțelege că și ultimele 90 de minute trebuie să fie la fel de concentrați. Per total, nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar cred că este o victorie meritată, dacă ne gândim la ocaziile pe care le-am avut. Dar e și un rezultat care poate să păstreze suspansul”, a declarat Emil Săndoi.

Tehnicianul târgoviștenilor a ținut să laude gruparea pregătită de Claudiu Niculescu pentru  fotbalul etalat.

„Până în acest campionat când toți jucătorii noștri au prins meciuri în prima ligă, marea majoritate nu jucase. Cu excepția lui Bic, Florea sau Martac, ceilalți nu aveau meciuri. Acest an a contat foarte mult pentru experiența lor. Străinii pe care îi avem în echipă, abia s-au acomodat pe final de campionat, acum începuseră să marcheze. Au reușit și Berisha, și Yameogo, și Ivancic să marcheze. Deci cred că abia în ultima perioadă s-au acomodat în fotbalul de la noi. Mai au ceva probleme pentru că încă nu pot să comunice cu ceilalți jucători. Și CS Mioveni are mulți jucători cu experiență, cu meciuri în Liga 1, așa cum sunt Coșereanu, Raul Costin, Balint, Herghelegiu. Sunt jucători care au jucat sezoane întregi în prima ligă și nu întâmplător au avut aceste rezultate în Liga 2 cu CS Mioveni”, a conchis  Emil Săndoi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea