Acasă » Știri » Accident rutier între o motocicletă și o căruță! În urma impactului doi tineri, unul de 16 și altul de 19 ani au ajuns la spital

Accident rutier între o motocicletă și o căruță! În urma impactului doi tineri, unul de 16 și altul de 19 ani au ajuns la spital

De: Anna Caba 20/09/2020 | 15:08
Accident rutier între o motocicletă și o căruță! În urma impactului doi tineri, unul de 16 și altul de 19 ani au ajuns la spital

Astăzi, în jurul orei 13, pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane.

Din primele informații accidentul s-a produs între o motocicletă și o căruță. Cei doi tineri aflați pe motocicletă au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați de urgență la spital. (CITEȘTE ȘI: UN SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL ECONOMIEI A FOST IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT DE CIRCULAȚIE! A FOST TRANSPORTAT LA SPITAL PENTRU ÎNGRIJIRI MEDICALE)

„Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat de 44 ani din municipiul Slobozia, conducea un atelaj hipo pe strada Regiei din municipiul Urziceni, ajungând la intersecția cu strada Calea București, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu condus din direcția DN2A Manasia către Urziceni de un tânăr de 16 ani, din municipiul Urziceni, intrând în impact cu acesta.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motociclului cât și a pasagerului de pe locul din spate, un tânăr de 19 ani din comuna Manasia, care au fost transportați la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale.”, se arată în comunicatul autoroităților.

Accident mortal în Ialomița

Un grav accident de circulație s-a produs în Ialomița. O dubiță s-a izbit violent de un TIR și doua persoane au rămas încarcerate. O femeie a murit. (VEZI ȘI: ACCIDENT MORTAL ÎN IALOMIȚA. O DUBIȚĂ A INTRAT DIN PLIN ÎNTR-UN TIR. O FEMEIE A MURIT PE LOC)

Accidentul s-a produs pe DN 2, la ieșirea din municipiul Urziceni, între o autoutilitară și un tir. Din impact au rezultat patru victime, două dintre ele au rămas încarcerate.

La fața locului, s-au deplasat de urgență pompierii cu echipajul de descarcerare și mai multe ambulanțe. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea celor două victime rămase încarcerate.

Din primele verificări a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 57 de ani din Suceava, conducea un microbuz pe DN 2, ar fi acroșat un tir staționat pe marginea drumului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video