Emily a cumpărat de pe net, iar peste două luni cu asta s-a trezit: ”Nu mai încape!”

Emily și-a cumpărat cățel de pe net și s-a trezit cu el uriaș după numai două luni

Emily Burghelea, fosta asistentă de la Acces Direct, de pe Antena 1, a avut, de curând, o mare surpriză, pe care chiar ea a divulgat-o printr-o fotografie sugestivă și o descriere la fel de reușită.

CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA ÎL PUNE LA PUNCT PE DANI MOCANU, DUPĂ CE MANELISTUL A UMILIT-O. BLONDINA, MESAJ DUR: „AȘA CEVA NU SE FACE”

Este vorba despre un cățel pe care l-a cumpărat de pe net, dar nu a știut cât de mare va crește, mai mult, în ce timp scurt se va întâmpla minunea. A împărtășit cu fanii experiența. ”Acel moment când cumperi un “pomeranian boo” de pe net, dar la două luni ajunge să fie cât tine și realizezi că nu mai încape în poșetă, are nevoie de camera lui”, a scris Emily Burghelea în dreptul fotografiei în care, într-adevăr, patrupedul chiar este cât ea.

Emily și patrupedul cumpărat de pe net, care a crescut enorm în doar două luni

De notat în toată povestea: amănuntul, dacă se poate spune așa, pe care unii fani ai lui Emily l-au observant, ținuta fostei asistente! Este într-un minuscul costum de baie, bleu, care-i lasă la vedere un trup foarte bine lucrat. Aprecierile au curs, firește. ”Și nu este mai bine să adoptăm decât să cumpărăm?”, este prima replica, una în care Emily este trasă, ușor, de urechi. ”Este superb… Păi dacă nu încape în poșetă, ia un troler și plimbă-l”, ”Wow wow wow Emily, ce frumusețe, ce reușită este această poză. Felicitări!!️”, ”Ești frumoasă răuuuuu, Emilyyy”, sunt celelalte reacții la postarea fostei asistente de la Antenă.

Emily Burghelea și-a luat permisul de conducere și a petrecut toată noaptea

Emily Burghelea are motive să fie fericită, după ce zilele trecute a dat examenul pentru permisul de conducere și l-a luat. A fost primul examen din cea de-a treia încercare de a termina școala de șoferi în România, Emily explicând și de ce s-a ajuns aici, motiv pentru care a sărbătorit. Anunțul l-a făcut pe Instagram, dar a ținut să precizeze, pentru a nu se crea cumva confuzii, că nu ea a fost șoferița! O va face abia când va intra în posesia permisului.

Emily a luat permisul de conducere acum câteva zile

”Am sărbătorit carnetul în taxiul Pop Cola. Nu am condus eu, evident! Eu am stat în spate cu prietenii și am râs ore bune! Îmi pare sincer rău că nu am făcut un live. Cred că s-au spus cele mai bune glume din ultimul secol. Am făcut mai multe opriri, am băut mult Pop Cola și am terminat seara la Grădina Monteoru, unde am nimerit la o petrecere. Ce poate să fie mai frumos? Să tot iei carnetul în fiecare zi cu așa mod de a sărbători”, a anunțat Emily.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia