Lista restricţiilor extreme impuse de sâmbătă, pe fondul creșterii numărului de cazuri COVID-19, în Europa

Lista restricţiilor extreme impuse de sâmbătă, pe fondul creșterii numărului de cazuri COVID-19, în Europa
Locuitorii din zece mari oraşe, între care Paris şi suburbiile sale, şi-au trăit vineri ultima lor seară de libertate (Imagine Pixabay)

În Europa, din ce în ce mai multe state au decis care de sâmbătă, 17 octombrie, să impună mai multe restricții drastice menite să opună rezistență valului noi de cazuri COVID-19. Printre acestea se numără interdicţiile de socializare din Marea Britanie, restricţiile de circulaţie din Franţa, închiderea şcolilor din Polonia ori închiderea totală a sectorului HoReCa din Belgia.

În capitala Marii Britanii a intrat în vigoare de sâmbătă interdicţia de a socializa în spaţii închise cu persoane din afara locuinţei familiale. Peste 15.000 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate vineri în Regatul Unit, ţara cea mai îndoliată în Europa din acest punct de vedere (43.000 de decese), scrie Agerpres.ro.

În Franța situația nu este deloc roz. Locuitorii din zece mari oraşe, între care Paris şi suburbiile sale, şi-au trăit vineri ultima lor seară de libertate înaintea instituirii de sâmbătă a unei restricţii de circulaţie între orele 21:00 şi 06:00.

Citește și: Noul bilanț al infectărilor cu COVID-19 în România, 17 octombrie: alte 3.952 de persoane au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore

Reinstituirea stării de urgenţă sanitară în Franţa, care va rămâne în vigoare cel puţin o lună, a fost luată în timp ce răspândirea virusului se accelerează: peste 25.000 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore au fost raportate vineri.

Epidemia continuă să facă victime „de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici”, a constatat vineri Agenţia de sănătate publică din Franţa, apreciind această evoluţie ca fiind „foarte preocupantă”.

Barurile și restaurantele, închise o lună

În Belgia, s-a luat decizia închiderii tuturor restaurantelor şi cafenelelor timp de o lună, o hotărâre apreciată drept „un dezastru”, de către reprezentanţii industriei HoReCa din această ţară. Tot în Belgia au fost introduse restricţii de circulaţie de la miezul nopţii până la 05:00 dimineaţa.

„Săptămână după săptămână, cifrele se dublează, urcă vertiginos, este o creştere exponenţială”, a justificat măsurile restrictive premierul Alexander De Croo, în timp ce Belgia este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemie, cu peste 10.300 de decese.

„Spitalele noastre sunt sufocate, cifrele sunt de asemenea ridicate aşa cum nu erau în luna martie când s-a decis intrarea în izolare” pentru două luni, a afirmat ministrul belgian pentru mobilitate, Georges Gilkinet.

Măsuri aspre luate și în Polonia

Și Polonia a luat atitudine. Noi restricţii intră în vigoare şi la Varşovia şi în alte mari oraşe din zone considerate drept „zone roşii”: colegiile şi liceele vor fi închise şi vor practica învăţământul la distanţă, restaurantele vor trebui să se închidă la ora 21:00, ceremoniile de căsătorie vor fi interzise şi numărul persoanelor admise în magazine, în transportul public şi în biserici va fi limitat.

De asemenea, Italia a înregistrat vineri 10.010 noi cazuri de SARS-CoV-2, aceasta fiind cifra cea mai ridicată atinsă vreodată în 24 de ore în această ţară de la izbucnirea pandemiei.

Americanii, speranța omenirii

Virusul a afectat inclusiv activitatea politică europeană: şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a reintrat în izolare, după ce un membru al cabinetului său a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Totodată, şefa guvernului finlandez, Sanna Marina a fost şi ea nevoită să se retragă de la un summit european la Bruxelles, pentru a intra în carantină după ce a fost în contact cu o persoană testată pozitiv pentru COVID-19.

Doar o notă de speranţă, laboratoarele americane Pfizer şi Moderna au anunţat că prevăd să ceară autorizarea vaccinurilor lor până la sfârşitul lunii noiembrie în SUA, ceea ce ar marca un record de viteză pentru dezvoltarea unui vaccin, notează AFP.

Nu rata: Coronavirus România, 17 octombrie: alți 63 de oameni și-au pierdut viața

Totuşi, eventuala lansare a vaccinării până la sfârşitul anului va fi prea limitată pentru a putea stopa singură epidemia, aflată deja în al treilea val în SUA, cu o creştere alarmantă a numărului de contaminări, de spitalizări şi de decese, scrie agenţia de presă franceză.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Click.ro
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Gandul.ro
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”