Maria Andria este pregătită pentru o nouă sarcină. Artista vrea să aibă o familie mare. „Vreau să am vreo trei sau patru copii”

Maria Andria este pregătită pentru o nouă sarcină. Artista vrea să aibă o familie mare. „Vreau să am vreo trei sau patru copii”

Maria Andria a trecut printr-o perioadă destul de dificilă din viața ei. Artista a pierdut o sarcină, însă deși a fost greu, se pare că a reușit să treacă peste și este pregătită să încerce din nou. Blondina a declarat că își dorește foarte mult să devină mamă și speră chiar la trei, patru copii.

În urmă cu puțin timp, Maria Andria a trecut printr-o experiență traumatizantă. Din cauza problemelor de sănătate, artista a pierdut prima sarcină. Deși își dorea foarte mult un copil, se pare că soarta a avut alte planuri. (CITEȘTE ȘI: MARIA ANDRIA, BLONDA CARE I-A SUCIT MINȚILE LUI CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU, A PIERDUT SARCINA: ”TE DOARE SUFLETUL. NU-MI DOREAM AȘA CEVA”)

„O persoană care nu trece prin asta, nu poate să înțeleagă cum este. Eu aveam probleme de dinainte, cu chisturi, cu ovarele. De la chestiile astea, am aflat după ce am rămas gravidă că eu nu trebuia, de fapt, să rămân însărcinată. Trebuia să fac tratamente înainte să rămân”, a declarat în urmă cu câteva zile Maria, în cadrul unei emisiunii de la Antena Stars.

Pregătită pentru o nouă sarcină

Deși i-a fost greu să tracă peste cele întâmplate, Maria Andria nu s-a lăsat descurajată și este pregătită să încerce din noi. Vedeta a mărturisit că visează la o familie mare și își dorește să aibă trei sau patru copii. (VEZI ȘI: MARIA ANDRIA A DAT CĂRȚILE PE FAȚĂ! BLONDINA ARE O RELAȚIE DE TREI ANI ȘI SE PREGĂTEȘTE SĂ DEVINĂ MĂMICĂ. „N-AM ZIS NIMIC CA SĂ NU…”)

Mai mult, artista este sigură că visul ei se va împlini și știe, încă de pe acum, ce își dorește să devină copii ei. Ea le-a pregătit un viitor strălucit în medicină, având în vedere că mare parte din familia ei activează în acest domeniu.

„Sigur că da! Dacă vrea Dumnezeu, eu îmi doresc copii, mai ales că sunt mereu așa mai copilăroasă și așa o să fiu și la 50 de ani. Vreau să am vreo trei sau patru copii, mai ales dacă suntem bine economic, că trebuie să existe bănuți ca ei să studieze ceva.

Eu dacă fac copii, vreau să îi fac doctori pe toți. Și al meu nu are probleme cu banii că este doctor și de asta vreau să-mi fac copiii medici. Și tatăl meu a fost doctor și bunicii din partea mea au studiat medicina, doar eu voiam să mă fac avocată, dar am ieșit artistă”, a mai spus Maria Andria în cadrul unei emisiuni TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Paula Chirilă, declarații emoționante despre soțul ei, Dan Giuveliuc. Cum a fost cununia civilă: „Am avut emoții mari!”
Click.ro
Paula Chirilă, declarații emoționante despre soțul ei, Dan Giuveliuc. Cum a fost cununia civilă: „Am avut emoții mari!”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
Digi24
Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Acești pensionari români primesc 550 lei (102 euro) în plus la pensie, începând cu 1 iulie 2027. Cine se încadrează
Gandul.ro
Acești pensionari români primesc 550 lei (102 euro) în plus la pensie, începând cu 1 iulie 2027. Cine se încadrează
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă