Caz șocant în Iași! Turbat de gelozie, un bărbat a dat cu mașina peste soția lui

Caz șocant în Iași! Turbat de gelozie, un bărbat a dat cu mașina peste soția lui
7 barbati banuiti de braconaj si detinere ilegala de arme sunt dusi in arest de politisti din cadrul IPJ Tims, Timisoara, Timis, Joi 7 Martie 2019, Cornel Putan

Turbat de gelozie, un bărbat din Iași a dat cu mașina peste soția lui. Femeia a reușit să se salveze în ultimul moment și a fost transportată la spital.

Polițiștii au fost anunțați, vineri, 23 octombrie, în jurul orei 8:30, despre faptul că un bărbat și-ar fi lovit soția cu mașina. Cel care a anunțat incidentul a fost chiar bărbatul, Neculai Lăcătușu. Acesta a sunat și a spus că a dat cu vehiculul peste soție, acroșând-o cu oglinda de pe partea dreaptă. El a cerut intervenția la fața locului a Poliției și a unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, potrivit bzi.ro.

Un echipaj medical a preluat victima și a transportat-o la spital. Femeia a susținut în fața autorităților că, de fapt, soțul ar fi încercat să o calce cu mașina. Ea a afirmat că a reușit să se salveze după ce s-a adăpostit lângă un copac din apropierea bisericii. Bărbatul, însă, susține că a fost un accident banal, provocat din neatenție.

Apropiații celor doi susțin că între cei doi soți ar fi început să apară tensiuni și chiar certuri, de câteva luni. De altfel, femeia ar fi cerut recent un ordin de protecție pe numele lui Neculai Lăcătușu. Pe fondul unor crize de gelozie, bărbatul ar fi fost violent cu soția lui.

Femeia susținea că ar fi fost agresată de către propriul soț, însă ulterior și-a retras cererea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!