Doliu în lumea academică. Istoricul Ion Bulei a murit la 79 de ani

Doliu în lumea academică. Istoricul Ion Bulei a murit la 79 de ani
Bulei a fost profesor universitar și director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

Ion Bulei, unul dintre cei mai cunoscuți istorici ai României, a murit la 79 de ani. Anunțul a fost făcut de fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu.

Istoricul, născut pe 30 martie 1941, Comarnic, a fost profesor universitar și director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

„Ion Bulei a fost profesorul Universității din București care a făcut din Istoria modernă a românilor o pasiune și o carieră profesională – totul în beneficiul generațiilor de studenți din Facultatea de Istorie (sau de la Centrul românesc din Veneția) care l-au cunoscut, iubit și apreciat.Cărțile sale despre modernitatea românească sunt repere de claritate și erudiție. Un om elegant și discret, cu un cuceritor simț al umorului, un coleg desăvârșit – a fost, până în această dimineață. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a scris Adrian Cioroianu pe pagina de Facebook.

O carieră impesionantă

În 1965 a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, iar în 1968 cursuri postuniversitare de Relaţii Internaţionale. Doctor în istorie din 1976. Redactor al Editurii Enciclopedice (1968-1969), Cercetător la Institutul de Studii Istorice şi Social Politice (1971-1989). Ataşat cultural la Roma (1990-1993). Director al Institutului Român de Cultură de la Veneţia (1997-2003).

Din 1992 este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Între 1998 şi 2003 a predat şi la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția (1998-2003). Şeful Catedrei de istorie a românilor (2004-2008). Conducător de lucrări de licenţă şi de doctorat (din 1996). Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (2003-2011).

Specializat în problematica evoluției fenomenului politic românesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria modernă a României, la diverse proiecte de cercetare internaționale, a publicat un număr considerabil de articole, studii și cărți pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria României și a primit Premiul Academiei Române și Premiul special al Uniunii Scriitorilor.

Cartea sa „Scurtă istorie a românilor” a apărut nu numai în numeroase ediții în românește, dar și în traduceri în franceză, engleză, germană, italiană și greacă. A fost decorat cu ordinul Steaua Românei în grad de Ofițer, în anul 2000, scrie Romania.wikia.org. 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!