Când vor avea bucureștenii căldură și apă caldă. A fost semnat contractul pentru reabilitarea a 210 km din rețeaua de termoficare a Capitalei

Când vor avea bucureștenii căldură și apă caldă. A fost semnat contractul pentru reabilitarea a 210 km din rețeaua de termoficare a Capitalei

În primăvara anului viitor vor începe reparațiile pentru 210 kilometri din rețeaua de termoficare a Capitalei. Astăzi, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea rețelei.

Astăzi, noul primar al Capitalei a semnat contractul de finanţare, în valoare de 278 de milioane de euro, în prezenţa premierului şi a ministrului Fondurilor Europene, care au promis şi alte finanţări. Astfel, 210 kilometri din reţeaua principală de 950 de kilometri vor fi înlocuiţi din fonduri europene.

Însă, bucureștenii vor mai avea ceva de așteptat până când nu o să mai existe problem, lucrările vor începe abia în primăvară, iar potrivit specialiştilor o să dureze cel puţin 3-4 ani. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE NICUȘOR DAN: ”TOATĂ LUMEA VA AVEA CĂLDURĂ ȘI APĂ CALDĂ”)

„Prin finanţarea de azi asigurăm reabilitarea a 22%, specialiştii spun care sunt zonele cele mai vulnerabile. O să avem trei mari îmbunătăţiri: în primul rând, îmbunătățirea calităţii căldurii şi apei calde pentru bucureşteni, în al doilea rând, reducerea pierderilor şi în al treilea rând, dar nu cel mai puţin important, reducerea poluării atmosferice pe care această ineficiență o generează.”, a declarat Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

Iarnă grea pentru locuitorii din Capitală

Până când rețeaua o să fie reparată, locuitorii din București au de trecut o iarnă grea. Multe zone din Capitală nu au căldură și apă caldă, în condiţiile în care în ultimii patru ani numărul avariilor a crescut de la 420 la 1.300 pe an. (VEZI ȘI: TEMPERATURILE SCĂZUTE DIN TERMOMETRE AU DETERMINAT ÎNCEPEREA PROBELE LA CALD PENTRU CONSUMATORII DIN CAPITALĂ. DE CÂND O SĂ BENEFICIEZE BUCUREȘTENII DE CĂLDURĂ)

„Am spus că suntem aproape de colaps, într-o situație foarte dificilă, suntem în al 12-lea ceas. În ultimii ani s-a tot repetat că situația sistemului de termoficare al Capitalei este dificilă. Tot auzim asta în fiecare an, din păcate. Sistemul s-a degradat, nu au fost făcute reparații consistente… Și vara trecută am observat cu toții că a fost o problemă cu apa caldă. Din păcate, sezonul rece s-a apropiat, urmează încărcarea instalației de încălzire, și din păcate vor fi avarii și vor fi probleme.”, a declarat Claudiu Crețu, administrator special ELCEN.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!