Încă doi pacienți și-au pierdut viața, în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean Neamț

Încă doi pacienți și-au pierdut viața, în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean Neamț

Încă 2 pacienți și-au pierdut viața, în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean Neamț. Astfel, bilanțul deceselor a ajuns la 14.

Cei doi pacienți au fost transferați la Lețcani, dar în ciuda eforturilor depuse de medici aceștia au murit. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cu puțin timp în urmă, într-o declarație făcută după vizita de la spitalul Clinic Fundeni, din Capitală.

„Ei au fost în salonul separat, erau în stare foarte gravă, evoluția lor a fost nefavorabilă”, a declarat Nelu Tătaru.

Un incendiu de proporții avut loc, sâmbătă seara, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu 14 morți. (CITEȘTE ȘI: NOI INFORMAȚII DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE A MEDICULUI EROU CĂTĂLIN DENCIU)

Ancheta a fost preluată de Parchetul General, după ce, iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General. După tragedie, șeful ATI, Liviu Ungureanu, a făcut dezvăluiri uluitoare despre incendiul care a curmat viața a 14 pacienți.

”A izbucnit, se pare de la un injectomat, s-a extins rapid la costumele de protecție, protecție pentru virus, nu pentru foc, ale personalului, ale asistentei și de acolo, în foarte scurt timp, s-a propagat cu o viteză incredibilă. 4 extinctoare au folosit, dar fără niciun succes.  Au încercat să scoată pacienții din salon, dar n-au reușit, fum, întuneric, greu de respirat și prin măștile astea, dar și în general în fum. Și, practic, și cu extinctoarele au acționat dincolo de ușă, până la primele paturi, erau 4 pe o parte, 4 pe cealaltă, n-au putut să intre mai în profunzime și dacă intrau, cred că rămâneau acolo.

Flacăra a ajuns pe echipaentul unei asistente, de acolo, mai departe pe pat, dar a fost așa rapid, monitor… Și bineînțeles aveam și o concentrație mare de oxigen de la atâta oxigeno-terapie”, a declarat Liviu Ungureanu pentru Digi24.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!