Ce au făcut nașii, Andra și Cătălin Măruță, atunci când au auzit de divorțul dintre Pepe și Raluca? Cum au încercat să remedieze situația

Ce au făcut nașii, Andra și Cătălin Măruță, atunci când au auzit de divorțul dintre Pepe și Raluca? Cum au încercat să remedieze situația

Divorțul dintre Pepe și Raluca a venit ca un șoc pentru toată lumea. Fanii au fost surprinși că o poveste de dragoste de mai bine de opt ani de zile a ajuns la final. Însă se pare că momentul despărțirii nu a fost o surpriză pentru apropiații cuplului, care știau de ceva timp de problemele celor doi, printre aceștia se numără și nașii, Andra și Cătălin Măruță.

Se pare că problemele din familia Pascu erau cunoscute de apropiați, potrivit Fanatik.ro. Mai mult, nașii cuplului, Andra și Cătălin Măruță au încercat în mai multe rânduri să rezolve cumva neînțelegerile dintre cei doi. Aceștia au avut mai multe întâlniri în care au discutat despre problemele din cuplu, însă nu s-a putut ajunge la o cale de mijloc, Raluca dorindu-și divorțul.

Chiar dacă Raluca și Pepe nu mai formează un cuplul, Cătălin Măruță și Andra au rămas alături de ei, considerându-se nașii lor și după divorț. (CITEȘTE ȘI: DIN CE MOTIV AR FI AGRESAT-O PEPE, PE RALUCA PASTRAMĂ. CE SPUNE ARTISTUL, ÎN APĂRAREA SA)

„Pepe, Raluca, indiferent de ce se va întâmpla cu voi, eu rămân naşul vostru şi oricând veţi avea nevoie de mine, să nu uitaţi, să îmi daţi un telefon, să vorbim sau să bem o cafea, aşa cum am făcut şi în ultima perioadă. Să stăm de vorbă, să stăm la povești, vă voi sprijini cum o să pot şi lucrul acesta o să fie necondiţionat”, a declarat Cătălin Măruță, în cadrul emisiunii pe care o prezintă, imediat după ce divorțul a fost făcut public.

Pepe și Raluca au încheiat o relație de opt ani

Pepe și Raluca au decis să pună punct unei relații de opt ani de zile. Cei doi s-au căsătorit civil în data de 18 aprilie 2012. Iar imediat după căsătorie a apărut pe lume primul copil, pe 15 august 2012, fiica lor cea mare Maria. (VEZI ȘI: PEPE A INTRAT ÎN SILENZIO STAMPA! ARTISTUL REFUZĂ SĂ MAI SCOATĂ UN CUVÂNT DESPRE FOSTA LUI SOȚIE: „AICI ESTE VORBA DESPRE ALTCEVA”)

În data de 21 iulie 2014, cei doi soți s-au cununat religios, iar după un an, familia lor s-a mărit un încă un membru atunci când a apărut mezina familiei, Rosa Alexandra. În urmă cu doar câteva săptămâni cei doi au anunțat că relația lor nu mai funcționează și că vor divorța.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Click.ro
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta