În ciuda faptului că face parte dintr-o familie numeroasă, Jador nu își dorește încă să devină tată. Care este motivul

Face parte dintr-o familie numeroasă, însă… Jador nu are de gând să devină tată în viitorul apropiat. Artistul a dezvăluit și motivul pentru care a luat această decizie.

Mama lui Jador își dorește cu ardoare nepoți, așa că îl tot bate la cap pe fiul ei să se însoare și să facă copii. Pe de altă parte, Jador nu simte că este pregătit pentru acest pas. Artistul consideră că nu este îndeajuns de matur încât să aibă grijă de copii în momentul de față și să le insufle o educație aleasă.

Jador a decis să mai aștepte câțiva ani pentru a-și întemeia o familie. Iar până atunci, el vrea să se axeze pe cariera sa muzicală pentru ca viitorii lui copii să nu ducă lipsă de absolut nimic.

”Îmi doresc rău copii, doar că nu e momentul. Sunt prea copil ca să am copil. Ce să-l educ eu pe copilul ăla dacă eu sunt copil? Ce să-i spun? Hai să facem muzică?”, a spus Jador la Antena Stars.

Jador nu și-a uitat prima iubire

Prima iubire nu se uită niciodată! Iar Jador știe acest lucru. În ciuda faptului că a încercat să își găsească sufletul-pereche, artistul nu poate să o uite pe singura femeie pe care a iubit-o vreodată. (CITEȘTE ȘI: JADOR, ADEVĂRUL DESPRE LEGĂTURA CU ARTISTA CARMEN DE LA SĂLCIUA)

Georgiana i-a fost alături la bine și la greu, iar Jador nu a reușit să treacă peste relația cu ea. Artistul a recunoscut că i-a greșit tinerei, în nenumărate rânduri, și ar da orice să îndrepte lucrurile.

”Georgiana este iubirea vieții mele. O s-o respect și o s-o iubesc toată viața mea. Și dacă mă va ierta vreodată, sper eu, o s-o primesc oricând în viața mea. Am făcut o melodie pentru ea. Ea mă cunoaște de șase ani de zile, dar un an de zile am stat cu ea și în 2016 ne-am despărțit. Ea niciodată nu a avut alt iubit, deși eu mai aveam, ne despărțeam, apoi mă întorceam la ea”, a mai spus Jador.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!