Una dintre cele mai iubite actrițe din Dallas trece prin momentele teribile. Fiul său a murit

Una dintre cele mai iubite actrițe din Dallas trece prin momentele teribile. Fiul său a murit

Actrița Linda Gray, cea care a jucat rolul lui Sue Ellen în Dallas, trece prin momente grele. De curând, fiul său a încetat din viață.

Vedeta, aflată în stare de șoc a anunțat că Jeff Thrasher, a murit, luni, 23 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. Dezvăluirea a fost făcută pe rețele de socializare.

„O reamintire a vieții fiului meu Jeff. Era ființa cea mai bună, cea mai nostimă, cea mai dulce… El a adus lumii atâta dragoste și era iubit de toată lumea! Fie ca să aibă o călătorie magică”, a scris Linda Gray lângă o fotografie în care fiul său.

Fanii sunt în stare de șoc

Imediat după apariția anunțului, fanii au început să îi transmită condoleanțe și gânduri bune și de încurajare. „Îmi pare rău de pierderea fiului tău, Linda”, „Să se odihnească în pace. Multă dragoste și lumină”, „Nu există cuvinte pentru așa ceva”

„Îmi pare rău pentru pierderea dumneavostră. Rămâneți puternică”,  „Gândurile și rugăciunile mele sunt pentru dumneavoastră în acest moment trist”, sunt doar câteva din multele mesajele menite să o întărească pe Sue Ellen. Deocamdată nu s-a anunțat cauza morții lui Jeff.

Cine a fost Jeff Thrasher

Jeff Thrasher a lucrat ca realizator și producător pentru mai multe proiecte TV, printre care Junior Chef Showdown, un show în care copiii își demonstrează talentele în bucătărie, sau The Amazing Race Canada și Canada’s Smartest Person.

De asemenea, în 2017, Jeff a regizat show-ul de televiziune Furze World Wonders. Linda Gray a debutat ca fotomodel, ca mai apoi să joace în serialul ”Dallas” din 1978 până în 1989, scrie impact.ro. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea