Ce cadou i-a făcut Smiley iubitei lui, Gina Pistol, de Moș Nicolae! „Iată ce am găsit în ghete”

Moș Nicolae a ajuns și la Gina Pistol. Vedete a primit din partea iubitului său, Smiley, un cadou inedit, ce a bucurat-o foarte tare. Gina a postat pe rețelele de socializare ce a găsit în această dimineață în ghete, iar internauții au fost emoționați.

Gina Pistol și Smiley se află în una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Cei doi așteaptă cu nerăbdare să fie părinți și până atunci fac toate pregătirile necesare. Vedeta Antena 1 este în al doilea trimestru de sarcină și doar câteva luni o mai despart de ziua în care își va strânge fetița în brațe. (CITEȘTE ȘI: GRAVIDUȚA GINA PISTOL RĂMÂNE ȘEFĂ LA „APROVIZIONARE” CHIAR DACĂ I-A CRESCUT BURTICA. CUM AM FILMAT-O LA PIAȚĂ, ÎN PLINĂ ACȚIUNE)

Astăzi, cu ocazia zilei de Moș Nicolae, Gina a primit un cadou cu adevărat special. De dimineață, în ghete, Gina a găsit o pereche de botoșei pentru cea mică. Vedeta a fost surprinsă de cadoul primit și s-a emoționat, la fel cum au făcut-o și urmăritorii ei de pe Instagram. Gina Pistol le-a arătat și internauților surpriza pe care a găsit-o, iar postarea ei a adunat numeroase aprecieri și comentarii pozitive.

„Și la mine a venit Moș Nicolae! Iată ce am găsit în ghete.❤”, este descrierea pe care Gina a adăugat-o fotografiei.

View this post on Instagram

A post shared by GinaPistol (@ginapistol)

Gina Pistol, în culmea fericirii

În luna septembrie, Gina Pistol și Smiley au făcut marele anunț. Într-un clip postat pe YouTube, cei doi le-au spus fanilor că urmează să fie părinți. Gina Pistol s-a bucurat enorm când a aflat că este însărcinată, mai ales pentru că medicul îi spusese că șansele să se întâmple acest lucru sunt destul de mici în cazul ei. (VEZI ȘI: GINA PISTOL ȘI SMILEY AMENAJEAZĂ CAMERA FETIȚEI. ”SĂ VEDEȚI CE AM GĂSIT!”)

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am stiut că totul este bine…

Când i-am auzit prima dată inima bătând, mi-a fugit pământul de sub picioare, aveam confirmarea că va fi bine. A fost o surpriză că am rămas însărcinată, eu credeam că sunt obosită şi că am o dereglare hormonală. Când am făcut testul şi i-am spus lui Andrei, pur şi simplu ne uitam unul la altul şi ne-a bufnit râsul, nu ne venea să credem”, a spus Gina Pistol în filmulețul postat pe Youtube.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Click.ro
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta