Îți mai amintești de trupa Candy? Ce fac în prezent cele trei interprete, care au cucerit topurile muzicale în urmă cu 20 de ani

În anii 2000 trupa Candy a cunoscut succesul la cote maxime. Cele trei componente ale formației au făcut ravagii și toată lumea le fredona versurile. Însă, succesul nu a durat la nesfârșit iar cele trei artiste au decis să o ia pe drumuri separate.

Cele trei membre al trupei au fost Giulia Angelescu, Claudia Pavel și Elena Vasilache (Selena), după ce au făcut senzație în urmă cu 20 de ani, cele trei fete au luat-o pe drumuri separata, iar în prezent o duc foarte bine. Două dintre ele și-au continuat carierea muzicală, iar Selena a ales să se retragă din lumina reflectoarelor. (CITEȘTE ȘI: GIULIA ANGHELESCU A SPUS TOT! VEDETA A VORBIT DESPRE OPERAȚIILE ESTETICE PE CARE LE ARE. „DE DOUĂ ORI AM RENUNȚAT EXACT CU O SĂPTĂMÂNĂ ÎNAINTE DE OPERAȚIE”)

Claudia Pavel și-a continuat drumul artistic și a lansat numeroase piese sub pseudonimul Cream. Artista a participat la mai multe show-uri de televiziune și a rămas în atenția publicului. Chiar recent, Claudia Pavel a lansat o piesă împreună cu Iancu Sterp, ce pare a avea un succes deplin, ajungând în trendingul românes.

Aceeași cale a urmat-o și Giulia Anghelescu, care a continuat să activeze în domeniul muzical. În prezent, vedeta este împlinită, are o familie de care se bucură și s-a transformat complet. În ultimii ani, artista s-a transformat total. A slăbit și-a schimbat look-ul și arată mai bine ca niciodată.

Selena s-a retras din lumina reflectoarelor

După ce trupa Candy s-a destrămat, Elena Vasilache urmat o carieră solo şi apoi a făcut parte din formaţia Hot Casandra. Însă, în anul 2012 a decis să se mute din România, încercând o carieră muzicală și în Marea Britanie. Iar în anul 2016 a renunțat la lumina reflectoarelor și s-a reorientat spre organizarea de evenimente. (VEZI ȘI: UNDE S-A ASCUNS CLAUDIA PAVEL DUPĂ CE A PĂRĂSIT FERMA. VEDETA ȘI-A SCHIMBAT COMPLET STILUL DE VIAȚĂ)

„Mi-am dorit dintotdeauna să locuiesc într-o altă ţară, să văd cum este. Pur şi simplu, am plecat, fără să mă gândesc prea mult. Acum Londra aproape ca a devenit oraşul meu. Îmi place că nu se fumează nicăieri în localuri, în schimb poţi bea liniştit un cocktail la un musical. E un oraş minunat, dar greoi pentru mulţi. Eu însă îi sunt foarte îngăduitoare“, spunea Elena Vasilache pentru Metropotam după ce se stabilise în Londra.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!