A decorat camera fetiței sale într-un mod inedit și le-a arătat internauților rezultatul, însă nu se aștepta la ce avea să urmeze. De ce a fost acuzată tânără mămică

A decorat camera fetiței sale într-un mod inedit și le-a arătat internauților rezultatul, însă nu se aștepta la ce avea să urmeze. De ce a fost acuzată tânără mămică

O tânără mămică a stârnit revoltă în mediul online după ce a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu felul în care a amenajat camera fetiței sale. A fost acuzată de neglijență, iar motivul a fost legat de felul în care era pus patul copilei.

Femeia a publicat în mediul online o fotografie cu camere roz a fiicei sale și decorul inedit pe care l-a realizat pentru cea mică. Însă nu s-a așteptat la ce avea să urmeze. O avalanșă de reproșuri și critici s-a stârnit la adresa ei, a fost jignită și acuzată că își neglijează și își tratează rău copilul. (CITEȘTE ȘI: O MAMĂ DIN MAREA BRITANIE A FOST PĂCĂLITĂ DE FIICA EI CU UN TRUC GENIAL. COPILA DE 13 ANI ARE ABILITĂȚILE UNUI ANTREPRENOR DE SUCCES)

Internauții s-au legat de faptul că pătuțul celei mici era amenajat direct pe podea, fără a avea un cadru. Tânăra mămică a încercat să le explice oamenilor din online că acea camere este folosită pe post de spațiu de joacă și că fetița doarme într-un pat normal alături de ea. Însă explicațiile nu i-au convins pe internauți, care au continuat seria de atacuri.

A fost șocată de acuzațiile primite

Femeia a fost uluită de răutate oamenilor și de toate lucrurile de care a fost acuzată, așa că a încercat că explice tot contextul. (VEZI ȘI: GABRIEL, UN POLIȚIST DIN ARGEȘ, DEVENIT EROU! A REZOLVAT CAZUL CUTREMURĂTOR AL UNEI COPILE: “CUVINTELE EI L-AU CUTREMURAT. A SUFERIT ÎN TĂCERE ȘI ÎN RUȘINE TIMP DE 3 ANI”)

 „Suntem oameni foarte minimalisti și folosim această saltea pe tot parcursul zilei pentru diverse lucruri. Paturile de podea sunt extrem de comune în întreaga lume și doar pentru că în lumea occidentală nu este o normă nu înseamnă că este greșit.

Dacă doriți să sunați la departamentul de servicii pentru copii pentru că am un pat complet sigur pentru copilul meu, puteți să o faceți. Este foarte clar că nu îmi neglijez copilul și este în siguranță. Nu mai fi rău pentru că literalmente nu mă afectează deloc și te faci să arăți prost.”, a spus femeia potrivit Mirror.uk

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!