Cristina Cioran a vorbit despre motivele despărțirii de Traian Văduva: ”Relațiile nu mai există ca pe vremuri”

Când toată lumea se aștepta să-i vadă în fața altarului, după zece ani relație, Cristina Cioran și iubitul ei și-au spus Adio! Fosta prezentatoare TV și-a deschis sufletul și a vorbit acum despre motivele care au dus la despărțire.

Cristina Cioran și Traian Văduva trăiau o poveste de dragoste de ani buni. Cei doi aveau planuri mari, iar toată lumea aștepta să-i vadă în fața altarului după ce bărbatul a cerut-o în căsătorie pe fosta prezentatoare TV. Din păcate, însă, relația lor a ajuns la final.

”Nu mai suntem împreună de ceva timp, mai exact de la sfârșitul verii, cam așa. Am fost intervată într-un interviu și am spus că nu mai suntem împreună, dar dacă mi se urmăresc paginile de Facebook sau de Instagram, puteți vedea treaba asta, ca dovadă că nu mă ascund absolut deloc. Eram de zece ani împreună. Aia e. Unele relații se termină și cam atât”, a mărturisit Cristina Cioran la Antena Stars.

După aflarea veștii, toată lumea s-a întrebat care a fost motivul despărțirii lor. Potrivit vedetei, relațiile din ziua de astăzi nu mai sunt ca pe vremuri. Oamenii renunță mult mai ușor unii la ceilalți, iar de cele mai multe ori poveștile de dragoste se termină brusc. În ciuda acestui lucru, Cristina Cioran a mărturisit că nu a suferit după despărțire.

Mai mult decât atât, ambii foști parteneri și-au refăcut viețile și sunt fericiți în momentul de față. (CITEȘTE ȘI: MOMENTE DE GROAZĂ LA ANTENA 1! CRISTINA CIORAN A IZBUCNIT ÎN LACRIMI, LA ACCES DIRECT. CE S-A ÎNTÂMPLAT)

”Nu știu dacă a fost un motiv special. Pur și simplu, așa se întâmplă după mai mulți ani. Din păcate, relațiile nu mai există ca pe vremuri. Ne-am refăcut viețile personale. Sunt foarte fericită. Nu a fost o suferință după despărțire”, a mai spus vedeta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri