Nea Mărin, urmărit de ghinion! 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani. Prin câte a trecut artistul? „Numai probleme am avut”

Nea Mărin, urmărit de ghinion! 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani. Prin câte a trecut artistul? „Numai probleme am avut”

Anul 2020 a adus o serie de ghinioane pentru Nea Mărin. Acesta s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate și a dat din una în alta. S-a accidentat de mai multe ori, a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2, iar recuperările au fost dificile.

Prezentatorul TV a mărturisit că a fost greu încercat în anul ce a trecut. Acesta a avut trei momente de cumpănă, pe care cu greu le-a depășit. Prima problemă a fost legată de o accidentare la mâna dreaptă. (CITEȘTE ȘI: NEA MĂRIN, VICTIMA HACKERILOR! LIVIU VÂRCIU LE-A VENIT DE HAC ESCROCILOR)

„A fost un an foarte greu. Din luna mai eu numai probleme am avut. Prima a fost cu mâna dreaptă. Am fost cu Darius, cu nepoțelul, să luăm o bicicletă. Nu știu ce s-a întâmplat. Am mers la kinetoterapeut cred că vreo 2 luni de zile, ușor, ușor s-a rezolvat. Cum s-a întâmplat? Lucram prin curte, transpirat. Când am luat bicicleta am făcut o mișcare greșită și am făcut bursită la umăr. M-am chinuit tare de tot”, a povestit Nea Mărin, la Antena Stars.

A fost diagnosticat cu Covid-19

După ce a reușit să se recupereze în urma accidentului de la mână, peste Nea Mărin a venit o altă problemă. Acesta a contactat virusul SARS-CoV-2 și a fost internat în spital.

 „Am început filmările, a mers treaba bine. Mă duc în locul băiatului meu la Năvodari să deschidă cherhanaua. În loc să se ducă el m-a trimis pe mine. Acolo am făcut imprudența să beau un shot. De la shot-ul ăla am luat Covid. Acolo au fost câțiva care chiar aveau simptome. Când am luat Covid am oprit filmările. Am stat internat o săptămână împreună cu soția. După spital m-am izolat încă 10 zile. Am stat încă o lună ”, a mai povestit Nea Mărin.

Nea Marin, imobilizat la pat

Tocmai când credea că lucrurile nu pot să meargă mai rău, Nea Mărin s-a mai lovit de încă o problemă. Artistul a căzut și a fost nevoit să stea imobilizat două săptămâni. (VEZI ȘI: NEA MĂRIN, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE S-A VINDECAT DE CORONAVIRUS: ”M-AM SPERIAT!”)

„Am fost la niște prieteni, ei lucrau la un magazin. În loc să stau liniștit să mă uit la ei, am intrat acolo, am pus piciorul și era o pivniță. Am căzut de sus, pe partea asta, mi-am rupt de aici. Am stat două săptămâni imobilizat. După ce mi-a scos fașele mi-a pus o orteză cu care am mai stat două săptămâni. Acum, de o săptămână am început cu kinetoterapeut, în bazin, exerciții de recuperare. Cred că de luni încolo încep și cu mici greutăți”, a declarat Nea Mărin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!