Acasă » Vedete » Emily Burghelea și-a lăsat fanii mască! A pozat goală și a urcat fotografia pe Instagram

Emily Burghelea și-a lăsat fanii mască! A pozat goală și a urcat fotografia pe Instagram

De: Cristian Blanuta 13/01/2021 | 14:15

Emily Burghelea este însărcinată în luna a șaptea și se pregătește să devină mămică pentru prima dată. A reușit să ascundă cu mult succes sarcina, vestea fiind dată abia în urmă cu două săptămâni. Iubitul ei misterios îi face toate poftele, iar fosta asistentă nu se plânge că-i este mai greu în această perioadă. A început, însă, să urce pe Instagram poze cu burtica de graviduță, mult apreciate de admiratorii ei.

Ultima ispravă i-a luat însă prin surprindere pe cei care o urmăresc atent pe frumoasa Emily. S-a pozat aproape goală, cu un maiou plasă pe ea, arătându-și burtica de graviduță în toată splendoarea. A acoperit, cu o badă neagră, ceea ce nu trebuia chiar văzut de toată lumea… ”Just you and me, baby”, a scris Emily în dreptul fotografiei. Iar fanii ei au reacționat imediat. ”Pot să fiu sinceră și să spun că nu-mi place combinația??? Sarcină ușoară”, ”E fată?”, ”Mi se pare genial faptul că deși ești însărcinată ai un corp atât de frumos”, ”Ești superbă, te admir mult”, ”Perfectăăă”, sunt câteva din mesajele transmise de admiratorii ei. (CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA, DEZVĂLUIRE ULUITOARE DESPRE SOȚUL EI: ”ATUNCI NE-AM DESPĂRȚIT! ERA UN CASANOVA!” + ”AM INTRAT ÎN PERFUZII LA PROPRIU!”)

Emily Burghelea și-a lăsat fanii mască! A pozat goală și a urcat fotografia pe Instagram

Emily Burghelea urca prima poză cu burtica de graviduță acum câteva zile, în care anunța ce se întâmplă cu ea. ”27 de săptămâni și totuși sunt mai energică și mai activă ca niciodată. Baby, I love you so much! You make me feel beautiful! Am ales să fac prima ședință foto în studio”, scria Emily. (NU RATA: CUM A REUȘIT EMILY BURGHELEA SĂ ȚINĂ SECRETUL SARCINII. „LA PATRU LUNI PUTEAI SĂ ZICI CĂ SUNT UN PIC BALONATĂ”)

Tot ea avea să pună și un prim clip cu bebelușul. Emily, care este însărcinată în șapte luni, a făcut anunțul pe Instagram. ”Mami filmează clip astăzi. Primul clip împreună cu bebe. Chiar dacă este încă în burtică, legătura dintre noi este atât de strânsă încât am impresia că zâmbește odată cu mine! Suntem acasă la @specialdrinks.delivery , ne-au pus la dispozitie locația lor de milioane si sunt mega recunoscătoare pentru asta! Casă și sediu în același loc! Ce poate să fie mai tare? THANK YOU SO MUCH GUYS!!! @rusu10 are cei mai tari prieteni! Am făcut plinul cu @vitaminaqua , @cristi_serb ne gateste, @picturagravide a venit să îmi picteze burtica, am adus cele mai cool ținute ever și prietenele mele sunt “pe felie”, una mai frumoasă ca alta dar despre asta nu vă spun prea multe, vă las să urmăriți clipul! La cât de bine ne mișcăm, în câteva zile este pe net! ?@bibanuinsta este fabulos! Le face pe toate și le face bine rău! Este multi talent! O să vedeți voi la ce mă refer. I’m sooo happy right now!  Tineți-vă bine că ce urmează o să zdruncine pereții!!!!”, a fost mesajul lui Emily.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din București
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi această femeie superbă. Nimeni n-o crede
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are dureri de spate și încă își conduce singur mașina
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Deea Maxer le dă de înțeles fanilor că povestea de dragoste cu Robert Drilea s-a încheiat. Mesajul postat de brunetă pe rețelele sociale
Deea Maxer le dă de înțeles fanilor că povestea de dragoste cu Robert Drilea s-a...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în al nouălea cer după achiziție! „ Acum își cumpără pentru prima dată când e cu mine.”
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să...
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile mari
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
Cum reușește Ilinca Vandici să aibă o siluetă de invidiat la 37 de ani. Secretul prezentatoarei de la Kanal D2
Cum reușește Ilinca Vandici să aibă o siluetă de invidiat la 37 de ani. Secretul...
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024, cine plătește eventuale reparații și cum devii proprietar asupra lui
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024,...
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu știu exact unde stau
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu...