Răsturnare de situaţie în cazul morţii lui Alexis Sharkey, influencerița găsită fără suflare pe marginea unui drum

Moartea lui Alexis Sharkey, o influenceriță din S.U.A, a şocat lumea întreagă. Iar, acum, la aproximativ o lună și jumătate de la dispariția sa, anchetatorii au făcut o descoperire şocantă.

Alexis Sharkey a dispărut fără urmă acum aproximativ o lună și jumătate. Îngrijorat, soțul tinerei și-a sunat soacra care locuiește în Youngsville, Pennsylvania, și i-a spus că Alexis nu s-a mai întors acasă. Ulterior, aceștia au anunțat autoritățile care au început căutările.

După două zile, trupul tinerei a fost găsit de un angajat de la Drumuri din Houston, după ce a observat o pereche de picioare care ieșeau de sub niște tufișuri. Alexis nu avea urme de violență pe corp, însă era dezbrăcată. Ulterior, s-a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morții. Mama ei a mărturisit că fiica ei nu ar fi plecat niciodată de acasă fără să-și anunțe familia.

A fost strânsă de gât

Anchetatorii au stabilit, acum, că a fost vorba despre o crimă. Tânăra a fost omorâtă prin sufocare, fiind strânsă de gât. Ulterior, criminalul a spălat trupul neînsuflețit al lui Alexis și l-a abandonat pe marginea șoselei. Se fac în continuare cercetări pentru a-l găsi pe vinovat.

Tânăra era cunoscută în mediul online și oferea sfaturi despre beauty și skin care. Apropiații și familia au fost în stare de șoc după aflarea veștii.

 „Cu inimile frânte, Mike și cu mine vrem să vă anunțăm că a fost găsit corpul lui Lexi… Vă rog, dați-ne timp să trecem peste această pierdere incredibilă pentru familia noastră și pentru această lume! Ne va fi dor de tine, iubire”, scria mama lui Alexis pe rețelele de socializare.

Mama lui Alexis, devastată de durere

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri