Olivia Steer l-a acuzat pe Mircea Cărtărescu că nu scrie corect, dar a fost „desființată” de prietenul Catincăi Roman

Disputa începută deunăzi de soția lui Andi Moisescu, când l-a acuzat pe celebrul scriitor Mircea Cărtărescu că nu știe să scrie corect românește, ia amploare. Olivia Steer pierde însă bătălia… cu limba. Asistentul medical Alexandru Gabriel Streinu, cunoscut mai mult în mediul online ca „prietenul Catincăi Roman”, sare în apărarea lui Cărtărescu și o „desființează” pe Olivia.

UPDATE 18.00: Mircea Cărtărescu îi răspunde Oliviei Steer

„Doamnă Olivia Steer, tocmai fiindcă sunt nesigur, după 40 de ani de carieră ca scriitor și universitar, în privința subtilităților limbii române, mai consult dicționarele din când în când. Am aflat astfel din DOOM că genitivul și dativul corect de la «dragă» e «dragii» și nu «dragei».

Sigur că asta n-are nici o importanță, fiecare poate spune cum crede că e bine. Ce nu e frumos e că pe o bază atât de măruntă îmi puneți la-ndoială toată munca dintr-o viață de om. Chiar dacă aici aș fi greșit, dumneavoastră tot n-ați fi avut dreptate. Nu mai vorbesc de legătura pe care-ați făcut-o cu vaccinarea, cu care greșelile de limbă n-au nimic a face”, a scris Mircea Cărtărescu pe Facebook.

Textul inițial

Ieri seară, începea o nouă dispută provocată de controversata Olivia Steer. Aceasta s-a „răzbunat” pentru că, în urmă cu cinci ani, în 2016, scriitorul Mircea Cărtărescu a afirmat public că Olivia îi provoacă milă după ce soția lui Andi Moisescu enunța public în mod repetat teoria ei anti-vaccin.

Postarea Oliviei Steer a generat o reacție promptă a prietenului Catincăi Roman

„Marele profesor, filolog și scriitor nominalizat la Premiile Nobel, Mircea Cărtărescu, nu știe că dativul – feminin- singular pentru «dragă» e «dragei» și folosește, în schimb, nominativul – masculin – plural – articulat «dragii», când se referă la Ioana Pârvulescu.

Nu-i bai: bine că știe sigur, da’ sigur!, cum stă treaba cu vaccinurile și ne sfătuiește, cu înțelepciune, cum să gafă… aaa … facem ca el!”, spunea Olivia acum câteva zeci de ore.

„A decis la ceas de seară să îl corecteze pe maestrul Mircea Cărtărescu”

Cineva însă i-a dat o lecție de gramatică soției lui Andi Moisescu, în care îi demontează afirmația și arată negru pe alb că exprimarea folosită de scriitor este cea corectă. În schimb, cea care din nou s-ar pripi și ar „ataca” fără să verifice ar fi chiar Olivia.

„Olivia Steer, după ce că este «medic» și «specialistă» în genetică și microbiologie, mai nou este filoloagă…”, scrie prietenul Catincăi Roman, Alexandru Streinu, student la medicină, care a criticat-o fără menajamente pe Facebook pe fosta prezentatoare TV. (VEZI ȘI: OLIVIA STEER, POSTARE HALUCINANTĂ: „VACCINURILE ANTI-GRIPALE ALE LUI ORBAN, CAUZATOARE DE CORONAVIRUS!”)

„Având în vedere că ea știe la perfecție gramatica limbii române, a decis la ceas de seară să îl corecteze pe maestrul Mircea Cărtărescu, că asta face ea mai bine. În DOOM2 (2005) se menționează:«drag, adj. /…/ fem. dragă, g.-d. art. dragii (dragii mele fiice), pl.dragi, art. dragile (dragile mele fiice)»”, continuă Streinu.

„E greu să nu fii fudul…”

Critica acestuia nu a rămas fără ecou, căci Olivia Steer și-a șters, probabil rușinată, postarea. În schimb, mulți internauți au continuat să comenteze dur despre Olivia: „E o soluție simplă pentru toată siguranța când ai impresia că știi tot: citește mai mult, mai ales dicționarul :))))))”, „E greu să nu fii fudul…”,”Unul dintre cele mai stupide hobbyuri: să corectezi gramatica altora online și să o faci greșit…”. (NU RATA: SCHIMB DUR DE REPLICI ÎNTRE OLIVIA STEER ȘI MEDICUL MIHAI CRAIU: ”AM NEDUMERIRI CÂND ÎN PROSPECT SCRIE AUTISM SAU MOARTE”)

Printre disputele mediatice provocate de Olivia Steer a fost celebra ceartă televizată cu doctorul Mihai Craiu, de la Pro TV, la emisiunea „Vorbește lumea”, în care teoriile Oliviei anti-vaccinare au fost demontate fără milă de reputatul doctor.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Prosport.ro
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Click.ro
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Aventurile unui șaman în România, povestite de DIICOT: „Îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede!” Filmul operațiunii „Weekend amazonian”
Gandul.ro
Aventurile unui șaman în România, povestite de DIICOT: „Îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede!” Filmul operațiunii „Weekend amazonian”
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!