Medicii de la INML au dezvăluit ce cantitate uriașă de cocaină avea în sânge Carmin Ionescu! Fiul liderului de la Direcția 5 riscă să stea câțiva ani după gratii

Chitaristul Carmin Ionescu a prizat o cantitate de cocaină atât de mare, încât ar fi ajuns pentru cinci consumatori la un loc, se arată în informațiile oferite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” din București. Specialiștii au finalizat analizele și au comunicat concluziile polițiștilor care se ocupă de cazul fiului cel mare al liderului de la Direcția 5. Tânărul artist riscă acum să stea câțiva ani după gratii.

Carmin Ionescu riscă să își petreacă 5 ani la închisoare

În vârstă de 35 de ani, Carmin Ionescu a fost testat cu aparatul DrugTest vara trecută de o echipă de polițiști din București; rezultatul a fost pozitiv și el s-a ales cu dosar penal. La aproape jumătate de ani de la incident, medicii legiști au finalizat analizele în cazul băiatului lui Marian Ionescu. Rezultatul ar fi fost “benzoilecgonina 1,297 μ/ml”, au declarat surse judiciare în exclusivitate pentru publicația GÂNDUL.RO. Cifra respectivă indică faptul că, la momentul prelevării probelor artistul prizase aproape două grame de cocaină, cantitate care, în mod obișnuit, ar fi suficientă pentru cinci toxicomani.

Nu rata: Anna Lesko a dat verdictul în rândul foștilor! A spus cine e mai bun în pat dintre Irinel Columbeanu, Marian Ionescu și Codin Maticiuc | VIDEO

Rezultatul specialiștilor a venit târziu pentru că, potrivit procedurilor, INML trimite concluzia analizelor abia după ce sunt achitate de Poliție. Singura situație în care acestea ajung mai devreme este atunci când sunt plătite de șofer, dar nu ar fi fost și cazul lui Carmin Ionescu, au mai relatat jurnaliștii de la gandul.ro.

Descoperă și: Primele condamnări la închisoare cu executare în dosarul “Droguri pentru vedete”

Surse din cadrul anchetei au mai afirmat că fiul cel mare al lui Marian Ionescu ar urma să fie trimis în judecată, iar pedeapsa prevăzută de lege este una dură: până la 5 ani de închisoare sau amendă.

Conform legislației în vigoare, “Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!