Prima țară din lume care a autorizat infectarea persoanelor sănătoase pentru a testa eficiența medicamentelor anti-COVID

Prima țară din lume care a autorizat infectarea persoanelor sănătoase pentru a testa eficiența medicamentelor anti-COVID

De luna viitoare, Regatul Unit va începe testele clinice pentru a proba eficienţa medicamentelor şi a vaccinurilor împotriva coronavirusului, în cadrul cărora persoane sănătoase vor fi infectate.

Ministerul Companiilor, Energiei şi Strategiei Industriale a anunţat că Regatul Unit va fi prima ţară din lume care va efectua acest tip de studii în timpul actualei pandemii, după ce aceste studii au fost aprobate de un comitet de etică. (CITEȘTE ȘI: HARTA NOILOR RESTRICȚII DIN EUROPA. „BĂTRÂNUL CONTINENT”, BLOCAT DIN CAUZA MUTAȚIILOR NOULUI CORONAVIRUSULUI)

Astfel, începând din martie, circa 90 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care vor fi plătiţi să participe, vor fi injectaţi în condiţii sigure şi controlate pentru a stabili, într-o primă fază, cantitatea minimă de virus necesară pentru a genera infectarea, ceea ce va permite ulterior testarea vaccinurilor şi a medicamentelor.

Cu ce tulpină o să fie infectați voluntarii?

Tulpina virusului cu care vor fi injectaţi iniţial voluntarii, aflaţi în proces de selectare, va fi cea care circulă în Regatul Unit din martie 2020 şi care s-a dovedit a reprezenta un risc scăzut pentru adulţii tineri şi sănătoşi, se menţionează în comunicatul citat, potrivit Digi24. (VEZI ȘI: TULPINA COVID-19 DIN MAREA BRITANIE ÎNCEPE SĂ FACĂ RAVAGII ÎN ROMÂNIA. 14 CAZURI NOI DE INFECTARE AU FOST RAPORTATE)

Studiile în care persoane sănătoase sunt infectate intenţionat se folosesc deja pentru generaţia de vaccinuri şi tratamente împotriva unor boli precum malaria, febra tifoidă, răceala comună, gripa sau Norovirusul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!