Anunțul făcut de Andra, după ce s-a vindecat de coronavirus: ”Abia aștept!”

Andra a făcut marele anunț, după ce s-a vindecat de coronavirus. Fanii îndrăgitei artiste sunt în extaz și abia așteaptă să vadă ce le pregătește cântăreața lor preferată.

Andra și Cătălin Măruță au fost testați pozitiv cu SARS-CoV-2 și, în prezent, se află în carantină la domiciliul lor. Cei doi soți nu s-au izolat singuri, ci împreună cu copiii lor, Eva și David Măruță. Ulterior și micuții au contractat virusul. Din fericire, însă, toți au avut simptome ușoare ale bolii.

Artista le-a povestit fanilor despre perioada prin care a trecut. Andra a mărturisit că a avut dureri musculare și în gât, iar apoi și-a pierdut gustul și mirosul.

”Au fost niște zile mai grele până acum, dar astăzi mă simt mult mai bine. Am avut dureri musculare, am început să tușesc foarte tare, să mă doară în gât foarte tare, astăzi mi-am pierdut și gustul și mirosul. Noi suntem aici, acasă în familie, bucuria cea mai mare e că copiii sunt bine și soțul meu. Eu astăzi mă simt foarte bine”, le-a spus Andra fanilor săi de pe Instagram!

Din fericire, însă, perioada grea  atrecut, iar Andra se simte mult mai bine. Cântăreața revine cu forțe proaspete și i-a anunțat pe fani că le pregătește o surpriză în viitorul apropiat.

”Surprizele pentru voi mă entuziasmează cel mai mult! Abia aștept să vă spun ce proiect pregătesc! Vă pup!”, a scris Andra pe rețeaua de socializare Instagram. Iar fanii au reacționat pe loc: ”Și noi abia așteptăm!! Surprize peste surprize. TE IUBIM/ Doamne, ce frumoasa ești! /Tot mai frumoasa esti/”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de prietenii virtuali ai Andrei.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!