Control judiciar pentru directoarea liceului din Bistrița, care făcea cumpărături personale din banii școlii. Și soțul femeii este cercetat penal

Control judiciar pentru directoarea liceului din Bistrița, care făcea cumpărături personale din banii școlii. Și soțul femeii este cercetat penal

 

În urmă cu puțin timp, directoarea Liceului Agricol din Bistrița a fost pusă sub control judiciar pentru trei infracțiuni de delapidare. Femeia este acuzată și de faptul că a făcut cumpărături din banii școlii și că a vândut tabla provenită din renovarea sălii de sport. 

Timp de 60 de zile, directoarea liceului din Bistrița care e acuzată de trei infracțiuni de delapidare va fi plasată sub control judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud confirmă că s-a deschis un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală pentru trei infracțiuni de delapidare, fapte comise de directorul unui liceu din Bistrița: folosirea autoturismului școlii în interes personal, încredințarea acelui autoturism soțului pentru a fi condus, achiziționarea unor unelte dintr-un magazin de specialitate din Bistrița, facturate de către liceul respectiv, achitate din fondurile liceului, bunurile fiind însușite de directoarea școlii.

Mai mult, femeia este acuzată și de faptul că a vândut cu 3.000 de lei tabla provenită din reabilitarea sălii de sport a liceului. Banii n-au fost băgați în contabilitatea liceului iar tabla a fost găsită de către procurori la cumpărător acasă.

CITEȘTE ȘI REACȚIA INCREDIBILĂ PE CARE A AVUT-O O FEMEIE, DUPĂ CE A AFLAT CĂ PARTENERUL DE PE TINDER ESTE CĂSĂTORIT. CE REPLICĂ GENIALĂ I-A DAT

Soțul directoarei este cercetat pentru complicitate la delapidare

Procurorii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar în care soțul directoarei este cercetat penal pentru complicitate la delapidare, întrucât și acesta utiliza în interes personal mașina Liceului Agricol..  Atât directoarea, cât și soțul său au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Femeii i se interzice prin această măsură preventivă să mai exercite funcția care i-a și adus problemele penale.

De asemenea,  nu are voie să părăsească țara, trebuie să se prezinte la Poliție întrucât este într-un program de supraveghere și nu are voie să ia legătura cu anumite persoane care au fost sau urmează să fie audiate în cauză.

VEZI ȘI IEȘEAN, CONDAMNAT DUPĂ CE A JEFUIT UN BĂRBAT SĂ FACĂ ROST DE BANI PENTRU „PĂCANELE”. SUMA DE BANI A FOST RAPID PIERDUTĂ

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!