Ce îi dă Oana Roman să mănânce fiicei sale. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta

După divorțul de Marius Elisei, Oana Roman se ocupă exclusiv de creșterea fetiței sale cu care de altfel își petrece majoritatea timpului. Iar, joi seară, cele două au ieșit la cină în oraș.

Au profitat de vremea frumoasă și de timpul liber, așa că după ce și-a luat fiica de la after school… Oana Roman a decis să ia cina în oraș împreună cu Isa. Se pare că micuța a descoperit fructele de mare de câteva luni și le adoră.

Așa că Oana Roman s-a dus la un restaurant din Capitală pentru ca Isa să mănânce creveții ei preferați și totodată să petreacă timp de calitate împreună.

”Am luat-o pe Isa de la after și astăzi o să mergem împreună la restaurantul nostru preferat ca să mâncăm creveții noștri preferați și vom avea o seară, așa… noi două la restaurant în oraș. A început să descopere fructele de mare și au început să-i placă foarte mult creveții. A mâncat în Egipt când am fost în vacanță”, a spus Oana Roman pe Insta Story.

Oana Romna și Marius Elisei au divorțat

Marius Elisei a divorțat la notar de Oana Roman. Foștii soți au semnat actele pe 15 februarie 2021, la aproape șapte ani de la cununia civilă și religioasă. Cei doi s-au filmat împreună și și-au anunțat oficial separarea. Marius și Oana au rămas în relații amiabile de dragul fetiței pe care o au împreună.

După divorț, se pare că Oana Roman trece printr-o perioadă grea. Despărțirea de tatăl fetiței sale a afectat-o și și-a pus amprenta asupra ei. Vedeta are nevoie de timp pentru a se vindeca așa că a decis să nu se mai vadă cu nimeni. Hotărârea pe care a luat-o i-a îngrijorat pe fanii săi, care o știu de atâția ani pe Oana Roman ca fiind o femeie sociabilă, mereu zâmbitoare și pozitivă.

„Isa e la tatăl ei, eu acasă la seriale. Nu ies, nu mă văd cu nimeni, nu socializez. Să văd cât mai pot așa. Eram un animal social și nu suportam să nu ies și să nu mă văd cu lume. M-am retras. Încă îmi e bine așa. N-am gașcă, n-am anturaj. Mai bine pentru liniștea mea. Deocamdată”, a povestit Oana Roman pe Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!