Neagoe s-a resemnat în privința play-off-ului: „Din păcate am venit cam târziu la echipă!”

Neagoe s-a resemnat în privința play-off-ului: „Din păcate am venit cam târziu la echipă!”

Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Astra Giurgiu, s-a resemnat după remiza pe care elevii săi au înregistrat-o pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 1-1, meci contând pentru runda 28 a Ligii 1.

Tehnicianulul giurgiuvenilor a contestat rezultatul afirmând că în opinia sa, Astra ar fi meritat toate punctele puse în joc.

„Cred că a văzut toată lumea că a fost o singură echipă pe teren, dar până la urmă s-a terminat egal. Știam că Botoșani este o echipă ofensivă, dar n-am văzut asta. Noi am jucat mult mai bine. Am avut două ocazii mari, plus bară, la ei a intrat în poartă după bară. Am fost numai în careul lor, dar nu mereu câștigă cei care merită. I-am felicitat pe băieți, au fost foarte buni și efortul lor a fost fantastic. Le-am dat și trei zile libere. Am demonstrat că suntem foarte valoroși, din păcate am venit cam târziu la echipă. Am înțeles că am avut penalty clar, dar nu ni s-a dat. Dacă ni se dădea, probabil câștigam jocul”, a declarat Eugen Neagoe.

În urma acestui scor, trupa pregătită de Marius Croitoru a acumulat 38 de puncte rămânând pe locul 5. De partea cealaltă giurgiuvenii au rămas la două puncte în spatele moldovenilor, fiind pe locul 7.

Program etapa 28 Liga 1
Universitatea Craiova – UTA Arad 2-0
Viitorul Constanța – Chindia Târgovişte 0-0
Astra Giurgiu – FC Botoşani 1-1
Vineri, 19 martie
ora 17:30 FC Voluntari – FC Hermannstadt
ora 20:30 FCSB – CFR Cluj
Sâmbătă, 20 martie
ora 19:15 FC Argeș – Academica Clinceni
ora 21:30 Politehnica Iași – Dinamo Bucureşti
Duminică, 21 martie
ora 16:00 Sepsi OSK – Gaz Metan Mediaş

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Gandul.ro
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!