Alexandra Diaconescu a slăbit 15 kilograme la mai puțin de o lună de când a născut-o pe Ines: “Toate astea când fata doarme” | FOTO

Devenită mămică în urmă cu mai puțin de o lună, Alexandra Diaconescu își face timp și pentru doamnele și domnișoarele care o urmăresc pe social media. Astfel, azi, în timp ce Ines dormea, fosta ispită de la “Temptation Island – Insula Iubirii” a dezvăluit că a slăbit 15 kilograme de când a născut. Evident, logodnica lui Mădălin Mogoş a enumerat metodele prin care a reușit să se apropie de greutatea pe care o avea înainte să rămână însărcinată.

Alexandra Diaconescu “a topit” 15 kilograme în mai puțin de o lună de când a devenit mămică

Mărturiile tinerei mămici au fost făcute într-o postare urcată pe Instagram Stories, unde a precizat că va vorbi în viitorul apropiat despre următoarele capitole: alăptat și experiența de la Maternitatea Polizu din București, unde a născut după două zile de încercări. Fiica sa și a sportivului Mădălin Mogoş a venit pe lume pe 26 februarie.

“A fost o perioadă greuță, de acomodare, peste care am trecut cu bine. Nu prea am răspuns la mesaje pentru că eram mega sensibilă, a fost un cumul de sentimente, experiența traumatizantă de după naștere + responsabilitatea unei vieți care stă în mâinile tale + faptul că nu știi ce și cu trebuie să facă exact, când te uiți în oglindă și îți vezi corpul atât de modificat. Nu vreau să facem din asta o dramă, dar ușor nu este! O să vă povestesc tot curând”, a scris blonda într-un mesaj făcut public.

Ulterior, fosta concurentă de la “Insula Iubirii” a spus câte kilograme își dorește să mai slăbească: “Până atunci, mă mobilizez, am slăbit 15 kilograme și mai am încă 15. Începem iar dieta, purtăm corsetul și facem sport. Toate astea când doarme fata. Acum totul se învârte în jurul ei. O să vorbim și despre alăptare. Vă pup”.

Nu rata: Hannelore “și-a oficializat” relația cu noul iubit după divorțul de Bogdan Ionescu. Cum arată bărbatul care o face fericită pe fosta concurentă de la Insula Iubirii

La începtutul anului trecut,fosta concurentă a show-ului de la Antena 1 a pierdut o sarcină, iar drama i-a lăsat cicatrici adânci în suflet.

Alexandra Diaconescu, logodită cu Mădălin Mogoş

Alexandra Diaconescu, fostă ispită, dar și fostă concurentă la “Temptation Island – Insula Iubirii”, trăiește o poveste de dragoste alături de luptătorul de kickbox Mădălin Mogoş. Tânărul sportiv i-a oferit inelul de logodnă în vara lui 2019.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă