„Mai mici nu putem fi!” EDITORIAL de Adrian Artene despre rușinea de a fi român în fotbal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Mândria este un păcat aflat într-un proces ireconciliabil cu morala creștină, cu inima curată ca după spovedanie. Admit că, în trecut, m-a locuit patima mândriei de multe ori ca suporter al „tricolorilor”. Nu doar generația lui Hagi, ci și precedentele mi-au alimentat această insiduoasă trufie.

E drept, până când naționala a intrat sub patrafirul „părintelui” Mirel, repatriat din pelerinajele lui arabe. Un soi de „Lawrence al Arabiei” echipat în trening, personajul enigmatic pe care îl descopeream – din traducerile lui Mircea Eliade – la nodul pubertății cu adolescența timpurie.

Când duhul profanului Mirel s-a pogorât – în chip inexplicabil, aproape „biblic” – în tronul ocupat solomonic, în urmă cu decenii, de un Teofil Morariu ori un Ștefan Kovacs, am priceput că „Țara Făgăduinței” se va închide pentru noi.

Atunci, am început să deprind tainele smereniei într-ale fotbalului, ca lecție primară a umilinței. Și tot atunci – prin contrapunere cu mândria de odinioară – am început să descifrez „alfabetul” rușinii de a fi român, în fotbal. De la un meci la altul: 0-4 cu Norvegia, 1-2 contra Islandei (inclusiv ratarea CE-ului pe care ne-am străduit să-l organizăm), faimoasele 1-1 cu Irlanda de Nord și lista va continua, dacă i se va permite.

Citește continuarea aticolului pe prosport.ro

Sursa foto: Prosport