Rednic se așteaptă la un meci greu cu Iași: „Nu trebuie să ne gândim că e ultima clasată!”

Rednic se așteaptă la un meci greu cu Iași: „Nu trebuie să ne gândim că e ultima clasată!”

Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Viitorul Constanța, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că elevii săi trebuie să trateze serios meciul cu „lanterna” Poli Iași pentru a nu avea surprize neplăcute.

„Nu trebuie să ne gândim că Iaşi e ultima clasată. Pentru că de când a venit antrenor Nicolo Napoli echipa lor e mult mai bine aşezată în teren, a câştigat şi un meci. La Clinceni a avut o repriză foarte bună în care a şi înscris. Deci va fi greu, trebuie să luăm foarte în serios acest meci. Dar trebuie să luăm şi puncte. Fiind un meci restant, e important să câştigăm şi să terminăm în primele cinci în play-out, ţinând cont că am avea astfel un meci în plus acasă”, a declarat Mircea Rednic.

Programată inițial pe 22 februarie, întâlnirea dintre dobrogeni și moldoveni a fost întreruptă în minutul 68, la scorul de 0-0, din cauza condițiilor meteorologice. Amânată pentru a doua zi, partida nu s-a putut relua din cauza ceții dense care nu a permis disputarea jocului, luându-se decizia ca meciul să fie suspendat. Ulterior LPF a decis ca restanța să se dispute pe 8 aprilie, confruntarea de la Ovidiu urmând a se relua de la 0-0 din minutul 1, duelul fiind programat astăzi de la ora 19:00.

„Puriul” a recunsocut că elevii săi sunt afectați de ratarea play-off-ului și a anunțat că noul obiectiv este câștigarea play-out-ului.

„Băieţii erau trişti şi dezamăgiţi de felul în care au jucat cu Botoşani şi de faptul că am ratat play-off-ul. Acum nu avem ce să mai facem, asta e situaţia. Dar felul cum se joacă play-out-ul îţi mai dă şansa să te gândeşti să prinzi barajul de cupe europene. Iar ăsta e un lucru bun. Însă nu mai vreau să punem iar obiective, trebuie să luăm meci cu meci. Iar primul este cel cu Iaşi”, a conchis Mircea Rednic.

Înaintea acestei restanțe, Viitorul se află pe locul 11 cu 31 de puncte în timp ce Poli Iași ocupă ultimul loc cu 19 puncte, duelul urmând a se reedita în play-out-ul acestei ediții a Ligii 1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!