Scandal în Târgoviște. Femeie băgată într-un sac și aruncată în sicriu. “Nu a avut COVID, au scris după aceea cu pixul că are!”

Scandal în Târgoviște. Femeie băgată într-un sac și aruncată în sicriu. “Nu a avut COVID, au scris după aceea cu pixul că are!”

O femeie din Târgoviște a filmat clipa în care mama ei a fost introdusă în mai mulți saci de plastic, dezbrăcată și așezată într-un sicriu, în condițiile în care, în primă fază, i s-a comunicat că nu era infectată cu COVID-19.

Disperată, femeia le cere autorităților să-i spună de ce nu-și poate înmormânta mama creștinește. Potrivit acesteia, DSP ar fi precizat pe o hârtie că părintele ei ar fi murit, de fapt, de COVID-19. Diagnostic cu care fiica nu este, sub nicio formă, de acord.

“Nu ne lăsați o îmbrăcăm, să o ducem la biserică creștinește. Cu poliția (cei de la pompele funebre au semnat un act că vor duce sicriul direct la cimitir) o ducem la groapă. Uitați, cum l-a îmbrăcat să își recunoască mama. Dacă ar fi avut COVID-19 îl îmbrăca așa”, se întreabă îndurerată femeia, potrivit Antena 3.

“O traumă pentru noi. Unde trăim? Unde e religia noastră?”

“Distribuiți lume bună, să vadă, că o să ajungem toţi să ne bage așa. Dezbrăcată în sac o bagă. Uitați câtă lume este aici, toată lumea așteaptă să își ia morții în sac fără haine, fără nimic. O traumă pentru noi! A luat coșciugul, nu o îmbracă nu mă lasă să intru. Aș fi intrat să vedeți în ce hal o bagă. Unde trăim? Unde e religia noastră?

Noi avem scris negativ că nu a avut COVID și a scris după aceea cu pixul. Nu vrea să o ducă în biserică oameni buni, nu o lasă în biserică! Cu ce a greșit? Când noi avem scris negativ că nu a avut COVID și a scris după aceea jos pe o hârtiuță cu pixul din mână.

Un om care a avut o funcție, un om cu onoare în orașul Târgoviște, uitați cum i-a băgat hainele peste ea. O pune ca spânzurații”, strigă femeia in lacrimi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Click.ro
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri